Topul vedetelor cu cele mai populare coafuri din lume: Cine se află pe primul loc - FOTO

Actriţa Marilyn Monroe, cântăreaţa Amy Winehouse şi fostul premier britanic Margaret Thatcher se regăsesc într-un top al femeilor cu cele mai populare coafuri din lume.

561 afișări
Imaginea articolului Topul vedetelor cu cele mai populare coafuri din lume: Cine se află pe primul loc - FOTO

Topul vedetelor cu cele mai populare coafuri din lume: Cine se află pe primul loc - FOTO

Topul a fost realizat pe baza unui sondaj la care au participat peste 2.000 de femei din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk. Pe primul loc se află actriţa americană Jennifer Aniston, graţie coafurii personajului Rachel din serialul "Prietenii tăi/ Friends", devenită extrem de populară în rândul doamnelor şi domnişoarelor la sfârşitul anilor 1990.

Locul al doilea este ocupat de Marilyn Monroe, a cărei coafură bob, de un blond platinat, a devenit uşor de recunoscut în lumea întreagă. Locul al treilea este ocupat de cântăreaţa Amy Winehouse, al cărei coc supradimensionat a devenit un fel de marcă înregistrată a artistei britanice.

Locul al patrulea este ocupat de prinţesa Diana, iar poziţia a cincea i-a revenit lui Mary Quant, o creatoare de modă celebră din anii '60, cunoscută pentru inventarea fustei mini.

Poziţiile următoare din Top 10 sunt ocupate, în ordine, de cântăreaţa Grace Jones, fostul premier britanic Margaret Thatcher, actriţa Mia Farrow, cântăreaţa Annie Lennox şi ducesa Catherine de Cambridge.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici