Trupa Vunk va susţine concertul "Un Nou Univers" pe 7 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti

Trupa Vunk va susţine concertul "Un Nou Univers" pe 7 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, show-ul urmând a se desfăşura sub forma unui eveniment multimedia, în care spectacolul muzicii se va împleti cu cel al tehnologiei.

180 afișări
Imaginea articolului Trupa Vunk va susţine concertul "Un Nou Univers" pe 7 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti

Trupa Vunk va susţine concertul "Un Nou Univers" pe 7 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti (Foto: Sebastian Sascau / Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, fiecare spectator se va simţi parte dintr-"Un Nou Univers", pentru că mijloacele tehnice revoluţionare folosite pentru concertul trupei Vunk din acest an vor asigura interactivitatea între formaţie şi public, iar fiecare fan poate avea rolul său într-un show care deschide porţile către un nou tip de exprimare artistică.

"Este timpul să te întorci. La tine" este mesajul pe care îl transmite trupa Vunk prietenilor muzicii sale. "«Un Nou Univers» este pentru cei care visează mai mult cu ochii deschişi decât cu ochii închişi, pentru cei care-şi doresc mai mult de la ei înşişi, pentru cei care au curaj să facă ceva pentru sufletul lor, «Un Nou Univers» este pentru cei care sunt sinceri cu ei înşişi", a declarat Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.

Prin mixarea celor mai cunoscute hituri ale sale cu un spectacol uimitor de lumini şi tehnologie, trupa Vunk le va oferi fanilor săi o complexă experienţă artistică şi, totodată, cel mai potrivit loc pentru a-şi răspunde la una dintre cele mai profunde întrebări ale sufletului lor: "Cât de departe mergi ca să ajungi la tine?".

Vunk revoluţionează ideea de concert atât din punct de vedere al spectacolului de pe scenă, cât şi din punct de vedere al mesajelor şi al campaniilor, se arată în comunicatul citat. După ce şi-au invitat fanii în "Oraşul Minunilor" şi, de-aici, au plecat împreună "Înconjurul lumii", dupa ce au format cea mai mare comunitate de "visători" pentru ca, mai apoi, să se oprească într-o zi a "Dorului", trupa Vunk deschide porţile către "Un Nou Univers".

Afişul concertului "Vunk Un Nou Univers", primul într-un format animat (gif), este un prim indiciu al inovaţiilor pe care această trupa le va aduce în spectacolul de pe 7 octombrie, de la Sala Polivalentă din Bucureşti. Biletele au fost puse în vânzare în reţeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange şi Vodafone, în oficiile Poştei Române, la terminalele de plată Zebra Pay din întreaga ţară, precum şi online, pe www.iabilet.ro. Până pe 9 august, acestea au preţuri promoţionale, care încep de la 48 de lei, urmând să crească după această dată cu aproximativ 25%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici