Tudor Potra, consilier MCIN: Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” ca dialog pop-culture

Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” s-a deschis, la Szeged, adunând peste 1.000 de obiecte arheologice din metale preţioase ce ilustrează o perioadă de peste şase milenii.

317 afişări

Imaginea articolului Tudor Potra, consilier MCIN: Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” ca dialog pop-culture

Foto: Facebook/Aurul şi Argintul antic al României - Expoziţia.

Vernisajul „Aurul şi argintul antic al României” a adunat, la Szeged, oficialităţi locale şi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pentru evenimentul care aduce în faţa publicului maghiar peste 1.000 de obiecte arheologice din metale preţioase ce ilustrează o perioadă de peste şase milenii, cuprinsă între eneolitic şi antichitatea târzie.

„După discursurile inaugurale, invitaţii au beneficiat de o vizită ghidată făcută în limba maghiară de domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, care i-a dus vitrină cu vitrină, ca un ghid profesionist şi răbdător şi le-a prezentat exponatele. E o expoziţie găzduită într-un loc superb”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tudor Potra, consilierul Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Muzeul Móra Ferenc din Szeged şi este găzduită de Fekete ház (Casa neagră), o importantă clădire istorică a oraşului.

„Mi-a atras atenţia modernitatea designului cu toate că vorbim despre obiecte realizate cu 5-6.000 de ani în urmă. Sunt bijuterii şi podoabe încă din neolitic. Par nişte bijuterii hippie cu motive geometrice foarte complicate. Cele mai vechi piese sunt şi cele mai emoţionante pentru că îţi spui că seamănă cu un obiect pe care l-ar împleti un adolescent de astăzi, dar sunt făcute din aur. Femeile prezente în expoziţie se uitau uimite şi se vedea că le-ar fi purtat în secunda următoare cu hainele de astăzi. E fabulos să vezi un dialog, aş zice, de pop-culture între un om de astăzi şi nişte oameni de acum 60 de secole, când nu visa nimeni vreo Ungarie sau vreo Românie sau vreo Europă organizată. E absolut fabulos să vezi că sensibilitatea are o componentă permanentă atât de solidă”, a declarat Tudor Potra, prezent la eveniment.

Reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie a României explicau faptul că proiectul expoziţional care reuneşte peste 1.000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României "ilustrează o perioadă de peste şase milenii, cuprinsă între eneolitic şi antichitatea târzie (mileniul al V-lea î.e.n - secolul al VII-lea e.n.).

Proiectul este coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României şi realizat în colaborare cu peste 30 de muzee de profil din întreaga ţară. Expoziţia a demarat în decembrie 2013 şi, până în prezent, a fost itinerată în România la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad, Galaţi, Târgovişte, iar, în Ungaria, la Debreţin (Muzeul Déri, iulie-octombrie 2017) şi acum la Szeged". Expoziţia va fi deschisă până pe 20 ianuarie 2019.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ARHEOLOGIE ,
TUDOR POTRA ,
UNGARIA
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.