- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
U2 va susţine un concert gratuit la Berlin
Trupa irlandeză U2 va susţine un concert gratuit în faţa celebrei Porţi Brandenburg, săptămâna viitoare, în aceeaşi seară în care are loc gala MTV Europe Music Awards de la Berlin, au anunţat, miercuri, organizatorii ceremoniei.
Concertul de pe 5 noiembrie va avea loc cu patru zile înainte de cea de-a 20-a aniversare a căderii Zidului Berlinului, unul dintre simbolurile Războiului Rece, care a despărţit oraşul Berlin şi naţiunea germană timp de aproape 50 de ani.
Zidul a fost dezmembrat în lunile care au urmat evenimentului istoric, iar cele două state germane s-au reunit 11 luni mai târziu, în 1990.
Potrivit MTV Networks International, deţinut de Viacom Inc., biletele pentru acest concert vor fi gratuite şi sunt disponibile pe site-urile www.u2.com şi www.mtvema.com, începând de miercuri, ora 08.00 GMT.
Jay-Z şi Robbie Williams se numără printre artiştii care vor concerta la gala anuală de decernare a premiilor MTV Europe Music, considerată una dintre cele mai mari ceremonii muzicale organizate în afara Statelor Unite.
Trupa U2, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, clape şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie), a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenţi fără cunoştinţe aprofundate de muzică.
Însă, până la mijlocul anilor '80, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional, remarcată fiind pentru sound-ul său intens şi profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono şi interpretarea la chitară a lui The Edge.
Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obţinut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, "The Joshua Tree", a ridicat statutul formaţiei de la "eroi la superstaruri", după cum a apreciat revista Rolling Stone.
Trupa U2 se află în prezent într-un nou turneu mondial, "360° Tour", prin care promovează cel de-al 12-lea album de studio al său, "No Line On The Horizon", lansat pe 2 martie. Potrivit specialiştilor, acest turneu ar putea deveni unul dintre cele mai profitabile din istorie. Cu încasări de 389 de milioane de dolari, precedentul turneu al trupei, "Vertigo" (2005 - 2006), este surclasat doar de cel mai recent turneu susţinut de Rolling Stones - "A Bigger Bang".
Inna a fost desemnată câştigătoarea categoriei "Best Romanian Act" în cadrul MTV Europe Music Awards 2009, ea concurând în prezent la categoria "Best European Act".
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot
-
Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii de pe Jiu
Codul portocaliu de inundaţii instituit pentru râul Jiu şi afluenţii acestuia din sectorul Filiaşi-Podari a fost ridicat, duminică după-amiază, de hidrologi, care au decis totuşi să menţină avertizarea cod galben pentru respectiva zonă. citeşte tot





Nu exista comentarii