Un asteroid, numit după zeul egiptean al Haosului, motiv de îngrijorare pentru oamenii de ştiinţa ruşi

Asteroidul „Apophis 99942” cu un diametru de 370 metri este aşteptat să treacă pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani, transmite metro.co.uk. Potrivit unei ipoteze a oamenilor de ştiinţă ruşi, corpul ceresc, numit după Zeul Egiptean al Haosului şi al Întunericului, ar putea intra „pe un curs” de coliziune în viitor cu planeta noastră.

15731 afișări
Imaginea articolului Un asteroid, numit după zeul egiptean al Haosului, motiv de îngrijorare pentru oamenii de ştiinţa ruşi

Un asteroid, numit după Zeul Haosului, Răului şi al Întunericului la egipteni, va lovi Pământul în 2068

Cercetătorii ruşi se tem că asteroidul s-ar putea ciocni de planeta noastră cu o viteză de peste 24.000 de kilometri pe oră, în anul 2068.

Academicienii de la departamentul mecanismelor astrale de la Universitatea din Sankt Petersburg se tem că „există posibilitatea unui număr mare de coliziuni între Apophis şi planeta noastră, iar cea mai periculoasă coliziune s-ar putea produce în 2068”. Totuşi, şansele unui astfel de scenariu este de unu la 2.3 milioane.

Adepţi ai teoriei conspiraţiei susţin că Apophis va distruge Pământul în anul 2036, provocând astfel apocalipsa şi eliminarea speciei umane. Se presupune că această previziune este sprijinită de un comunicat de presă emis de NASA. Însă, în a doua propoziţie din comunicat, NASA scrie că „traiectoria recalculată arată că posibilitatea unei coliziuni s-a redus semnificativ”. „Apophis este unul dintre acele corpuri astrale care au capturat atenţia publicului de la descoperirea sa, din 2004”, a spus Steve Chesley de la NASA.

Astronomii au spus initial că exista o şansă de 2.7% ca Apophis să se lovească de planeta noastră în anul 2029, dar această posibilitate a fost eliminată complet în urma unor analize mai ample. Cu toate acestea, asteroidul se va apropia de suprafaţa planetei noastre la o distanţă „record” de peste 29.000 de kilometri – o distanţă „minusculă” în termeni astrali.

Bineînţeles, unii utilizatori ai reţelelor de socializare nu vor crede niciodată afirmaţiile emise de NASA, insistând asupra faptului că organizaţia încearcă să acopere orice informaţie despre viaţa extraterestră.

Robert Walker, un inventator, programator şi astronom, susţine că oricine s-ar afla în apropierea locului de impact ar fi ucis, dar umanitatea ar supravieţui. Într-un articol pentru Science 20, acesta susţine că milioane de oameni ar fi ucişi de un tsunami, dacă asteroidul s-ar prăbuşi într-un ocean, din apropierea unui oraş mare.

Chiar dacă o astfel de coliziune ar însemna un dezastru major, nu ar arunca destule reziduuri şi praf pentru a provoca o „iarnă de impact”. Din cauza reziduurilor şi prafului, lumina soarelui ar fi blocată şi ar avea loc o dispariţie globală a plantelor, animalelor şi a oamenilor. „Nu ar avea efecte pe termen lung”, adaugă Walker. Estimările anterioare sugerează că un impact ar provoca o explozie de 15 ori mai puternică decât detonarea unei bombe de tip „Tsar”, o bombă cu hidrogen rusească, denumită şi „Regina Bombelor”.

Asteroidul ar lăsa în urma sa un crater cu un diametru de peste patru kilometri şi ar însemna veşti proaste pentru oricine aflat în apropiere locului de coliziune. Totuşi, specia noastră nu ar fi distrusă. „Apophis” sau „Apep”, era zeul inamic al lui Ra, Zeul Soarelui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici