Un nou proces se anunţă în cazul poliţiştilor americani care au ajuns la locul unui accident rutier şi au pozat victima după ce au dezbrăcat-o

Doi poliţişti din Cooks County, Illinois, au fost acuzaţi că au dezbrăcat complet victima unui accident rutier şi i-au făcut poze. Familia tinerei consideră că nu s-a făcut încă dreptate şi a deschis recent un nou proces împotriva oamenilor legii.

11024 afișări
Imaginea articolului Un nou proces se anunţă în cazul poliţiştilor americani care au ajuns la locul unui accident rutier şi au pozat victima după ce au dezbrăcat-o

Un nou proces se anunţă în cazul poliţiştilor americani care au ajuns la locul unui accident rutier şi au pozat victima după ce au dezbrăcat-o

Jessica Mejia, în vârstă de 20 de ani, a murit acum 9 ani după ce maşina condusă de prietenul ei beat, Nicholas Sord, a intrat într-un stâlp. Potrivit mamei tinerei, Christina Mejia, poliţiştii care au ajuns la locul accidentului au dezbrăcat-o pe fiica ei şi i-au făcut poze, goală, care nu erau necesare pentru anchetă. „Aceasta era o tânără care de abia murise şi a fost tratată cu mai puţină demnitate decât este tratat un cadavru de căprioară aflat pe marginea drumului”, a declarat la momentul respectiv Don Perry, avocatul familiei Mejia, pentru Chicago Tribune. „Simt că a fost violată”, a spus şi mama victimei.

De cealaltă parte, Cooks County Sheriff’s Department i-a apărat pe oamenii legii. Instituţia a transmis că imaginile respective au ajutat la condamnarea la patru ani şi jumătate de închisoare a şoferului beat.

Procesul deschis de familia Mejia împotriva biroului şerifului din Cooks County a început abia în 2015 şi s-a terminat cu achitarea poliţiştilor. Familia Mejia consideră că nu s-a făcut încă dreptate şi a anunţat zilele trecute că intenţionează să deschidă un nou proces împotriva oamenilor legii.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici