Un politician rus acuză trupa U2 şi Apple de răspândirea "propagandei gay" în rândul minorilor

Un politician din Duma de Stat rusă a acuzat U2 de răspândirea "propagandei gay" în rândul minorilor, prin intermediul celui mai recent album al trupei, "Songs Of Innocence", şi a cerut o investigaţie atât în cazul formaţiei, cât şi a companiei Apple, care a distribuit materialul discografic.

101 afișări
Imaginea articolului Un politician rus acuză trupa U2 şi Apple de răspândirea "propagandei gay" în rândul minorilor

Un politician rus acuză trupa U2 şi Apple de răspândirea "propagandei gay" în rândul minorilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un politician rus a acuzat trupa U2 şi compania Apple de distribuirea "propagandei gay" în rândul minorilor şi a cerut procurorului general al Rusiei să îi investigheze, informează contactmusic.com.

Alexander Starovoitov, un deputat care reprezintă partidul de dreapta LDPR din Duma de Stat, crede că Apple este vinovată pentru transmiterea unor mesaje de promovare cu conţinut ilegal. Compania a distribuit gratuit cel mai recent album al trupei U2, "Songs Of Innocence", în septembrie 2014, tuturor celor 500 de milioane de utilizatori din întreaga lume ai magazinului online iTunes.

Într-un articol al publicaţiei britanice The Guardian, Starovoitov spune că albumul irlandezilor, care îl prezintă pe bateristul formaţiei, Larry Mullen Jr., îmbrăţişându-l pe fiul său, Elvis, în timp ce ambii sunt în bustul gol, promovează relaţiile sexuale între bărbaţi.

În Rusia, multe persoane par a fi de acord cu punctul de vedere formulat de Starovoitov, inclusiv ziarul Izvestia, cunoscut pentru inclinaţia sa pro-guvern, care îl citează pe avocatul Evgeny Tonky spunând că este pregătit să dea în judecată compania Apple pentru repararea prejudiciul moral adus propriului său fiu.

"Cadoul" Apple pentru utilizatorii iTunes, care a avut loc în acelaşi timp cu lansarea iPhone 6, a provocat reacţii semnificative în acea perioadă, deoarcere acesta a fost descărcat automat în conturile utilizatorilor fără permisiunea prealabilă a acestora.

"Am avut aceată idee frumoasă şi ne-a cam luat valul", a declarat Bono, solistul trupei U2, o lună mai târziu, ca răspuns la criticile apărute. "Artiştii sunt înclinaţi spre astfel de lucruri", a completat acesta.

Dacă Apple va fi găsită vinovată în această chestiune, compania ar putea fi forţată să-şi înceteze activitatea în Rusia până la 90 de zile sau să plătească o amendă de un milion de ruble (13.000 de lire sterline).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici