- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Un regizor indian vrea să facă primul film despre Iisus din istoria Bollywood-ului
Veteranul regizor indian Singeetham Srinivasa Rao vrea să realizeze primul film din istoria Bollywood-ului despre viaţa lui Iisus Hristos, pelicula urmând să fie turnată în Israel şi India, informează variety.com.
Filmul va avea o distribuţie compusă din actori tineri. De asemenea, actorul indian Pawan Kalyan va fi naratorul acestui lungmetraj.
Konda Krishnam Raju este producătorul peliculei.
Filmul, cu o durată de 195 de minute, va avea versiuni în engleză, hindi, malayalam şi telugu.
Producătorul peliculei aşteaptă mai multe aprobări de la autorităţile palestiniene pentru a filma la Betleem şi Jericho. Filmările vor începe în octombrie, lungmetrajul urmând să fie lansat în 2011.
Bugetul peliculei este de circa 30 de milioane de dolari.
Potrivit Hindustan Times, filmul va prezenta povestea lui Iisus Hristos de la naştere la moartea sa şi învierea, la vârsta de 33 de ani. Potrivit specialiştilor, acesta este primul film din istoria de 79 de ani a industriei de cinema indiene care are ca temă viaţa lui Iisus. O altă premieră pentru acest film este faptul că toate personajele vor fi interpretate de copii cu vârste între 10 şi 14 ani.
Christien Tinsley, nominalizat la premiile Oscar pentru lucrul la "Patimile lui Hristos" (2004), de Mel Gibson, se va ocupa de machiajul micuţilor. Vor fi şi două roluri jucate de adulţi, un bărbat - starul bollywoodian Pawan Kalyan - şi o femeie, al cărei nume va fi dezvăluit ulterior.
În India trăiesc circa 24 de milioane de creştini, ceea ce reprezintă aproximativ 2,3% din populaţia ţării.
-
Rick Santorum, câştigătorul scrutinului din Colorado
Externe astăzi, 08:15
Catolicul fervent Rick Santorum a câştigat scrutinul republican organizat marţi seara în Colorado (vest), în vederea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, a declarat pentru CNN un oficial din cadrul partidului republican din acest stat. citeşte tot
-
Român mort la Toulouse, în urma unui incendiu
Externe astăzi, 06:23
Un român a murit marţi într-un incendiu aparent accidental, posibil declanşat de un reşou, într-o clădire pe care o ocupa împreună cu alte persoane la Toulouse, au anunţat poliţia şi pompierii. citeşte tot





Nu exista comentarii