Un stat european în care se află mulţi români a retras de pe piaţă 90.000 de prezervative defecte, în ultimii doi ani

  • Autorităţile britanice au descoperit 90.000 de prezervative care nu corespundeau normelor de siguranţă în ultimii doi ani
  • Experţii în sănătate îi îndeamnă pe utilizatori să caute pe ambalaje semnea ale problemelor de calitate
  • Principala problemă o prezintă produsele expirate dar şi prezervativele care nu au fost testate pentru piaţa europeană
3942 afișări
Imaginea articolului Un stat european în care se află mulţi români a retras de pe piaţă 90.000 de prezervative defecte, în ultimii doi ani

Un stat european în care se află mulţi români a retras de pe piaţă 90.000 de prezervative defecte, în ultimii doi ani

Autoritatea britanică responsabilă cu verificarea calităţii produselor medicale şi terapeutice (MHRA) a confiscat 90.000 de prezervative în 2018 şi 2019.

În afara problemelor legate de depăşirea termenului de valabilitate au mai fost sesizate şi probleme legate de lipsa efectuării testelor pentru piaţa europeană şi nerespectarea regulilor legate de prezenţa simbolurilor de siguranţă. 

Aproape 87.500 dintre aceste prezervative au fost confiscate într-un singur raid al ofiţerilor vamali britanici, în 2018. Descinderile au avut loc în cadrul unei operaţiuni Interpol globale, Operaţiunea Pangea, desfăşurată în 116 ţări care a dus la confiscarea de bunuri în valoare de 10,9 milioane de lire. 

Produsele au fost considerate incompatibile cu normele de protecţie atât în ceea ce priveşte posibile sarcini cât şi pentru evitarea bolilor cu transmitere sexuală.

Eliza Bell, purtătoare de cuvânt pentru Brook, o organizaţie dedicată sănătăţii sexuale pentru tineri, a afirmat că ”atunci când folosiţi prezervative este foarte important să verificaţi data de expirare. Dacă sunt expirate, nu le folosiţi”.

”Asiguraţi-vă că prezervativele nu sunt expuse la soare sau la căldură şi, dacă folosiţi produse din latex, evitaţi întotdeauna să ajungă în contact cu substanţe lubrefiante parafine care le pot deteriora”, spune Bell.

De asemenea, specialiştii spun că si atunci când prezervativele sunt păstrate în buzunar sau în portofel pot fi afectate. De câte ori ambalajul prezintă urme de deteriorare este mai bine să se renunţe la acel prezervativ şi să se folosească unul nou. 

Prezervativele au reprezentat cea mai mare parte a produselor confiscate de autorităţile medicale britanice, urmate de ace şi aparate de diagnosticare in vitro. 

Mahendra Patel, profesor de farmacie invitat al Universităţii Bradford, afirmă că produsele contraceptive trebuie achiziţionate de la farmacii şi specialişti acreditaţi.

”Numărul prezervativelor confiscate ar fi mult mai mare dacă autorităţile ar avea mai multe resurse. Chiar şi 90.000 e o cifră care sperie. Pentru că produsele sunt disponibile pe internet, sunt uşor de obţinut şi se vând ieftin”, a explicat profesorul.

”Prezervativele din latex sunt făcute în mod normal folosind cauciuc natural, dar unele prezervative problematice nu sunt făcute astfel şi nu e în regulă. Unii producători folosesc umpluturi care pot să ajungă poroase. Testele au arătat cât de tare ajung să curgă unele dintre aceste produse după ejaculare. Alte semne care pot indica probleme sunt instrucţiunile scrise doar în limbi străine sau cu greşeli de ortografie”, notează specialistul. 

Foto: Pixabay

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici