Victoria Beckham a fost aleasă "Cea mai extravagantă celebritate a lumii"

Victoria Beckham a primit titlul de "Cea mai extravagantă celebritate a lumii", surclasând-o pe Angelina Jolie, distincţia fiind acordată de un celebru producător de cosmetice, informează Female First.

Victoria Beckham a fost aleasă "Cea mai extravagantă celebritate a lumii" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fosta Spice Girl, Victoria Beckham a câştigat competiţia în faţa starurilor Angelina Jolie şi Dannii Minogue, primind distincţia oferită de Max Factor.

Cântăreaţa devenită designer de modă s-a clasat în fruntea topului, în timp ce australianca Dannii Minogue a ocupat locul al doilea, iar vedeta din "Tomb Raider" - locul al treilea.

"Victoria Beckham «ţine» de câţiva ani paginile de modă ale revistelor cu un look rafinat şi bine ales, iar acum şi-a lansat propria linie vestimentară", a spus un purtător de cuvânt de la Max Factor.

Motivele pentru care artista a obţinut această recunoaştere oficială de fashion icon au fost câteva semnături inconfundabile în ţinuta acesteia, cum ar fi nelipsitul gloss de buze, croiala simplă şi elegantă a hainelor, tocurile înalte şi machiajul sofisticat.

Alte celebrităţi nominalizate pentru acest titlu au fost actriţa Keira Knightley, prezentatoarea TV Myleene Klass, prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, actriţele Cameron Diaz şi Megan Fox sau cântăreaţa britanică Leona Lewis.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
VICTORIA BECKHAM ,
MODĂ ,
COMENTARII
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa