VIDEO OSCAR 2017 „Moonlight”, cel mai bun film, după ce premiul a fost atribuit greşit/ „La La Land”, Oscar pentru regie/ Emma Stone şi Casey Affleck, cei mai buni actori/ Scuze OFICIALE pentru gafă

Cea de-a 89-a ediţie a galei Premiilor Oscar a debutat duminică seară la Dolby Theatre din Los Angeles, marcând o serie de premiere, fiind primul an în care actorii de culoare au fost nominalizaţi la toate categoriile de premii acordate pentru actorie. Premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost obţinut de „Moonlight”, regizat de Barry Jenkins. Filmul „La La Land”, nominalizat la 14 categorii, a primit Oscarul pentru regie, dar şi alte cinci premii.

21540 afișări
Imaginea articolului VIDEO OSCAR 2017 „Moonlight”, cel mai bun film, după ce premiul a fost atribuit greşit/ „La La Land”, Oscar pentru regie/ Emma Stone şi Casey Affleck, cei mai buni actori/ Scuze OFICIALE pentru gafă

VIDEO OSCAR 2017 „Moonlight”, cel mai bun film, după ce premiul a fost atribuit greşit de Warren Beatty/ „La La Land”, Oscar pentru regie/ Emma Stone şi Casey Affleck, cei mai buni actori în rol principal (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

UPDATE 10:55 Răspunsul oficial după momentul jenant de la Oscar

PricewaterhouseCoopers, compania care se ocupă de procesul de votare al Academiei, a dat următoarea declaraţie:

„Ne cerem sincere scuze de la „Moonlight“, „La La Land“, Warren Beatty, Faye Dunaway şi spectatori pentru eroarea care a fost făcută în timpul ceremoniei de decernare a premiului pentru Cel mai Bun Film. Prezentatorilor li s-a dat un plic din categoria greşită şi în momentul în care eroarea a fost descoperită a fost imediat corectată. În prezent, investigăm cum s-a putut întâmpla asta şi regretăm profund ce s-a întâmplat. Apreciem graţia cu care nominalizaţii, Academia, ABC şi Jimmy Kimmel au abordat situaţia.“ 

UPDATE 07:04 Premiul Oscar pentru cel mai bun film: „Moonlight”, regizat de Barry Jenkins

Moment jenant la Premiile Oscar 2017 după ce Warren Beatty a anunţat greşit iniţial că „La La Land” este cel mai bun film, corectându-se ulterior cu anunţul că pelicula care a obţinut titlul de cel mai bun film este „Moonlight”.

 

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Arrival”, „Fences”, „Hacksaw Ridge”, „Hell or High Water”, „Hidden Figures”, „Lion”, „Manchester by the Sea” şi „La La Land”.

„E un privilegiu pentru noi să prezentăm ultimul premiu al serii. Filmele pe care le onoram ne-au inspirat, ne-au adus bucurie, tristeţe sau poate chiar ne-au schimbat mentalitatea”, a spus Faye Dunaway. Ea a fost completată deWarren Beatty care a transmis un subtil mesaj politic: „Idealul nostru din politică e acelaşi cu cel din artă, să ajungem la miezul adevărului”.

UPDATE 06:54 Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Emma Stone pentru rolul din „La La Land”

Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 2-a nominalizare pentru Emma Stone.

La această categorie au mai fost nominalizate Isabelle Huppert pentru „Elle”, Ruth Negga pentru„Loving”, Natalie Portman pentru „Jackie”, Emma Stone pentru „La La Land”, Meryl Streep pentru „Florence Foster Jenkins”.

„Cred ca un astfel de moment e o uniune dintre noroc si şansă. Vreau sa ii multumesc lui Damein Chazelle pentru ocazia pe care mi-a oferit-o. Iti mulţumesc, Ryan Gosling pentru că m-ai făcut să râd şi pentru că mi-ai fost partener în aceasta aventură nemaipomenită.”, a declarat actriţa.

 

UPDATE 6:47 Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck pentru rolul din  „Manchester by the Sea”

Este primul Oscar pentru Affleck şi cea de-a 2-a nominalizare din cariera actorului.

Printre actorii nominalizaţi la această categorie s-au numărat Andrew Garfield, „Hacksaw Ridge”, Ryan Gosling pentru „La La Land”, Viggo Mortensen pentru „Captain Fantastic” şi Denzel Washington pentru rolul din „Fences”.

UPDATE 6:40 Premiul Oscar pentru regie: „La La Land”, regizat de Damien Chazelle. Este vorba de cel mai tânăr regizor de la Hollywood care a primit Oscarul pentru regie.

„Vă mulţumesc foarte mult. E o onoare pentru mine. Mulţumesc colegilor mei nominalizati. Vă mulţumesc pentru sursa de inspiratie pe care mi-aţi oferit-o, pentru modelul vostru.”, a declarat tânărul regizor.

La această categorie au mai fost nominalizaţi Denis Villeneuve, „Arrival”, Mel Gibson, Hacksaw Ridge, Kenneth Lonergan, „Manchester by the Sea”, Barry Jenkins, „Moonlight”.

Filmele nominalizate la premiul pentru regie au fost prezentate de actriţa Halle Berry.

UPDATE 06:32 Cel mai bun scenariu adaptat: „Moonlight”, de Barry Jenkins şi Tarell Alvin McCraney

UPDATE 06:29 Cel mai bun scenariu original: „Manchester by the Sea”. Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 4-a nominalizare din carieră pentru Kenneth Lonergan.

UPDATE 06:17 Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală: „La La Land”

UPDATE 06:12 Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră: Justin Hurwitz pentru „La La Land”.

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Jackie”, „La La Land”, „Lion”, „Moonlight”, „Passengers”.

UPDATE 6:00 Cântăreţul John Legend a susţinut un moment artistic pe scena Doly Theatre, interpretând la pian, dar şi vocal un cântec din musicalul „La La Land”. 

UPDATE 05:58 Premiul Oscar pentru regie de imagine: „La La Land”, Linus  Sandgren.

UPDATE 05:51 Jimmy Kimmel a distrat publicul prezent în sala Dolby Theatre scriindu-i două mesaje pe Twitter preşedintelui Donald Trump, întrebându-l dacă este treaz şi spunându-i că Meryl Streep (despre care Trump a declarat în trecut că este„o actriţă supraevaluată”) îi transmite salutări.

 

UPDATE 05:47 Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj: „Sing”

UPDATE 05:42 Oscarul pentru cel mai bun documentar scurtmetraj: „The White Helmets”

UPDATE 05:35 Premiul Oscar pentru montaj de film: „Hacksaw Ridge” pentru John Gilbert Acesta a mai fost nominalizat la Oscar pentru „Stăpânul inelelor”.

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Arrival”, „Hell or High Water”, „La La Land” şi „Moonlight”.

UPDATE 05:30 Premiul Oscar pentru efecte vizuale: „The Jungle Book”

UPDATE 05:13 Premiul Oscar pentru decoruri: „La La Land”

Premiile Oscar pentru Decoruri au fost prezentate de actorii din „Fifty Shades of Grey”, Jamie Dornan şi Dakota Johnson.

UPDATE 05:11 Cel mai bun film de animaţie: „Zootopia”

UPDATE 05:08 Cel mai bun scurtmetraj animat: „Piper”, decernat lui Alan Barillaro Marc Sondheimer

UPDATE 04:54 „The Salesman” de Asghar Farhadi a obţinut premiul pentru cel mai bun film străin.

Charlize Theron, însoţită de Shirley Maclane, a prezentat cel mai bun film străin, în selecţie intrând peste 80 de filme străine, dintre care au fost nominalizate cinci.

La această categorie au mai fost nominalizate producţiile "Toni Erdmann" (Germania), "A Man Called Ove" (Suedia), "Land of Mine" (Danemarca) şi "Tanna" (Australia).

„Cu mare onoare primesc acest premiu valoros pentru a 2-a oară. Am ales să procedez astfel alăturându-mă cauzei celor care susţin că imigranţii din cele 16 ţări ar trebui să fie primiţi în SUA.”, a transmis regizorul Farhadi într-o scrisoare de muţumire.

UPDATE 04:40 Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar a revenit actriţei Viola Davis pentru rolul din lungmetrajul „Fences”. Este vorba de primul Oscar pentru Davis, actriţa mai fiind nominalizată la premiile Academiei Americane de Film de trei ori.

Nominalizate la această categorie au mai fost actriţele Naomie Harris pentru „Moonlight”, Nicole Kidman pentru rolul din „Lion”, Octavia Spencer pentru „Hidden Figures” şi Michelle Williams pentru rolul din „Manchester by the Sea”.

UPDATE 04:30 Premiul Oscar pentru mixaj sonor a revenit echipei filmului „Hacksaw Ridge”.

UPDATE 4:26 Sofia Boutella şi Chris Evans au prezentat categoria Premiul pentru montaj sonor. Acesta i-a revenit lui Sylvain Bellemare pentru montajul sonor al filmului „Arrial”.

Moment inedit la Premiile Oscar, cutiuţe cu bomboane pentru public  au fost lansate în sală, spre deliciul participanţilor.

 

UPDATE 04:20 Cheryl Boone Isaacs, preşedintele Academiei Americane de Film Academy of Motion Picture Arts and Sciences a avut o scurtă intervenţie declarând: „În această seară e dovada că arta nu are limite, nu are o singură limbă şi nu aparţine unei singure confesiuni”, felicitând toţi nominalizaţii.

UPDATE 04:10 Cel mai bun film de documentar, decernat pentru „O. J.: Made in America”

Premiul a fost ridicat de Ezra Edelman Caroline Waterlow. „Dedic acest premiu victimelor violenţelor poliţiei şi victimelor rasismului”, a declarat Edelman.

UPDATE 04:00 Echipa serialului „Hidden figures”, alături de întreaga audienţă a galei Oscar, au ovaţionat-o în picioare pe matematiciana NASA Katherine Johnson. De asemenea, Jackie Chan a primit un premiu Oscar pentru întreaga carieră.

UPDATE 04:00 Premiul Oscar pentru design de costume a fost decernat lui Coleen Atwood pentru costumele filmului „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, fiind vorba de cel al 4-lea Oscar câştigat de aceasta de-a lungul carierei sale.

UPDATE 3:57 Premiul Oscar pentru cele mai bune costume, coafură şi machiaj a fost decernat echipei filmului „Suicide Squad” (Alessandro Bertolazzi, Georgia Gregorini şi Christopher Nelson)

„Eu sunt un imigrant, eu vin din Italia şi premiul este pentru toţi imigranţii care lucrează. Mulţumim din suflet tuturor”, au declarat membrii echipei filmului blockbuster „Suicide Squad”.

UPDATE 03:45 Actorul Mahershala Ali a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul său din filmul „Moonlight”. El a devenit primul actor de religie musulmană care a câştigat un premiu Oscar.

„Vreau să le mulţumesc profesorilor mei pentru că au fost nemaipomeniţi. Nu e vorba despre tine în film, ci despre personaj. Sunt binecuvântat că am avut această ocazie...Distribuţia a fost deosebită, o experienţă încântătoare să lucrez cu voi. Vă mulţumesc tuturor. Îi mulţumesc soţiei care tocmai a născut o fetiţă acum patru zile. Vă mulţumesc încă o dată, vă doresc multă pace şi Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, a declarat  Mahershala Ali în discursul său de mulţumire.

UPDATE 03:45 Actriţa Alicia Vikander a prezentat actorii nominalizaţi la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Mahershala Ali pentru  „Moonlight”, Jeff Bridges pentru „Hell or High Water”,
Lucas Hedges pentru „Manchester by the Sea”, Dev Patel pentru „Lion”, Michael Shannon pentru „Nocturnal Animals”

UPDATE 3:30 GALA OSCAR 2017 a debutat pe acordurile melodiei „Can’t Stop the Feeling”, cântată de Justin Timberlake

Cântăreţul Justin Timberlake a deschis ceremonia Oscar 2016 de la Teatrul Dolby din Hollywood, pe acordurile melodiei „Can’t Stop the Feeling” .

 

La scurt timp şi-a făcut apariţia prezentatorul Jimmy Kimmel, care a urat bun venit oaspeţilor şi a felicitat nominalizaţii.

„Ţara noastră e divizată şi cred că mulţi oameni spun trebuie sa facem ceva să ne unim. Toţi trebuie sa facem ceva sa ne unim. Nu e decât un Braveheart in sală. Dacă fiecare am face asta am putea face ca ţara noastră să fie mare din nou!”, a glumit Kimmel, parafrazând şi ironizând „Make America great again”, deviza din campania electorală a lui Donald Trump.

Impresii de pe covorul roşu. Vedete, celebrităţi, ţinute spectaculoase

Musicalul "La La Land", al regizorului Damien Chazelle, este favoritul galei Oscar 2017 cu 14 nominalizări, urmat de drama independentă "Moonlight", regizat de Barry Jenkins, şi de filmul de scence-fiction "Arrival", în regia lui Denis Villeneuve, fiecare cu câte 8 nominalizări.

Lungmetrajele nominalizate pentru cel mai bun film sunt "Arrival", "Fences", "Hacksaw Ridge", regizat de Mel Gibson, "Hell or High Water", "Hidden Figures", "La La Land", "Lion", "Manchester by the Sea" şi "Moonlight all". "Lion" a fost nominalizat la 6 categorii.

Filmul „Fences” regizat de Denzel Washingon, care joacă şi rolul principal, este adaptarea unei piese de teatru omonime semnată de August Wilson.

La categoria cel mai bun actor în rol principal sunt nominalizaţi Casey Affleck, Andrew Garfield, Ryan Gosling, Viggo Mortensen şi Denzel Washington. Isabelle Huppert, Ruth Negga, Natalie Portman, Emma Stone şi Meryl Streep au fost nominalizate pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

 

Filmul "Manchester by the Sea" a primit şase nominalizări. Pelicula a impresionat criticii prin regie şi jocul actorilor.

De asemenea, Filmul "Arrival", cu actriţa Amy Adams în rol principal, este singurul SF selectat de Academia de Film, lungmetrajul primind 8 nominalizări. „Hell or High Water”, regizat de David Mackenzie, un film cu accente de western, cu Jeff Bridges, a primit 4 nominalizări la Oscar.

Producţia cinematografică "La La Land", despre o actriţă şi un muzician de jazz aspirant, care se îndrăgostesc unul de altul în timp ce încearcă să-şi clădească o carieră de succes în Los Angeles, este considerată favorită la Premiile Oscar. Performanţele actoriceşti ale actorilor Emma Stone şi Ryan Gosling au fost lăudate de criticii de film din lumea întreagă.

 

Cea de-a 89-a gală a premiilor Oscar are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles, fiind prezentată de Jimmy Kimmel. Lin-Manuel Miranda, Sting, Justin Timberlake şi John Legend vor cânta în cadrul galei melodiile lor nominalizate la Oscar pentru cea mai bună melodie originală.

Statueta Oscar poartă titlul oficial de Premiul de Merit al Academiei, aceasta fiind înmânată până în prezent, în 3000 de exemplare.

Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC. Cel mai probabil, gala va fi marcată de discursuri de acceptare incendiare care vor ataca teme politice, posibil şi datorită ordinului emis de preşedintele Donald Trump privind interdicţia imigranţilor, ceea ce a pus participarea anumitor nominalizaţi la îndoială.

Preşedintele Trump a anunţat prin intermediul purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer, că nu va urmări ceremonia Oscarurilor, care a precizat că liderul de la Casa Albă va găzdui Balul Guvernatorilor.

Premiile Oscar 2017 sunt marcate de mai multe premiere. Este vorba de primul an în care actorii de culoare au fost nominalizaţi la toate categoriile de premii acordate pentru actorie, deşi în 2015, respectiv 2016 nu a existat niciun actor afro-american nominalizat la Oscar.

De asemenea, pentru cea de-a 84-a oară în istoria Oscarurilor, nicio regizoare nu a fost nominalizată la categoria cel mai bun regizor.

Denzel Washington este nominalizat pentru cel mai bun actor în rol principal în “Fences,” Ruth Negga pentru cea mai bună actriţă în rol principal în “Loving,” Mahershala Ali pentru cel mai bun actoru în rol secundar în “Moonlight,” Viola Davis pentru cea mai bună actriţă în rol secundar în “Fences,” Naomie Harris pentru cea mai bună actriţă în rol secundar în “Moonlight,” şi Octavia Spencer, la aceeaşi categorie, pentru rolul din “Hidden Figures.”

Viola Davis a primit cea de-a treia nominalizare la Oscar, un record pentru o actriţă de culoare.

Actorul Andrew Garfield, nominalizat pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea rolului lui Desmond Doss din „Hacksaw Ridge”, regizat de Mel Gibson, a declarat pe covorul roşu înaintea debutului ceremoniei: „E o poveste emoţionantă, incredibilă. A fost un bărbat incredibil, e bunătatea personificată. Cred că avem nevoie de o astfel de poveste. A fost o onoare să joc în film. Mel Gibson e nemaipomenit. [Desmond T. Doss, medic militar din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial-n.r] a salvat peste 70 de oameni şi n-a tras niciun foc de armă. Pentru el a contat fiecare viaţă care este sacră. Am emoţii...Pentru mine e o seară nemaipomenită”, a conchis actorul american.

De asemenea, Dev Patel, nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din filmul „Lion”, a declarat: „Mă simt minunat în această seară. A fost dificil să obţin un astfel de rol. M-am luptat, a trebuit să-i schimb accentul. A fost o experienţă extraordinară.”

Lucas Hedges, cel mai tânăr actor nominalizat în acest an la Oscar, concurând pentru cel mai bun actor în rol secundar în „Manchester by the Sea”, a declarat pe covorul roşu că nu s-a aşteptat la nominalizare: „Nu m-am gândit deloc, nicio clipă că voi fi nominalizat. Când am terminat filmul, m-am dus la facultate, eram foarte emoţionat şi am ajuns la Sundace iar apoi în fiecare lună se întâmplau lucruri noi.”

Actorii nominalizaţi la Oscar şi alte vedete care participă la ceremonie pot fi văzuţi purtând funde albastre inscripţionate cu numele organizaţiei American Civil Liberties Union (ACLU), organizaţie menită să apere şi să păstreze drepturile individuale şi libertăţile oamenilor din SUA.

 

 

Mahershala Ali, nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „Moonlight” a declarat la rândul său: „A fost o perioadă binecuvântată şi mă bucur că am fost parte a două proiecte care au însemnat atât de mult pentru mulţi oameni. A fost un risc însă devine resoponsabilitatea ta ca artist, ca actor să reuşeşti să te transpui în poveştile altor oameni pe marile ecrane. Această poveste este extraordinară şi merită să fie spusă. Există un simţ al responsabilităţii şi al conştiinţei pe care trebuie să îl avem”.

Actriţa franceză Isabelle Huppert, nominalizată pentru cea mai bună actriţă în rol principal în filmul „Elle”, regizat de olandezul Paul Verhoeven (regizorul cunoscutului thriller„Basic Instinct”), a vorbit pe covorul roşu despre rolul pe care îl interpretează: „E o femeie care trece printr o experienţă traumatică, e o persoană care nu vrea să fie victimă, dar este violată, are propriul plan, dar vrea să se răzbune pentru ceea ce i se întâmplă. Nu am vrut să renunţ la rol, l-am vrut. Personajul e o femeie care are foarte mult echilibru în ea, încearcă să controleze ceea ce i se întampla. Vrea sa se descopere, vrea să inteleagă de unde vine violenţa, cat de mult se leaga violenta de dorinţă.”, a adăugat actriţa îmbrăcată într-o rochie albă Armani Prive.

Justin Timberlake, care va interpreta în seara decernării Oscarurilor piesa “Can’t Stop the Feeling,” (din filmul „Trolls”), cântec nominalizat pentru cea mai bună melodie originală, a vorbit în faţa Teatrului Dolby din Hollywood despre găsirea inspiraţiei: „Fiul nostru s-a născut în urmă cu şase luni. Pentru mine a fost o oportunitate extraordinară să mă reconectez cu lumea filmului, a muzicii. O mare parte din muzica mea nu e adresată copiilor. Ceea ce iubesc cel mai mult ca artist este fiul meu. Cred că fiul meu a fost un fel de combustibil în acest proces, m-a alimentat în toată această perioadă.”

Acesta a fost însoţit de soţia sa, actriţa Jessica Biel,  îmbrăcată într-o strălucitoare rochie marca Kaufmanfranco.

Actriţa Viola Davis a vorbit despre rolul său (Rose Maxson) din drama „Fences”: „E un rol feminin despr ecare crezi ca o sa stea aoclo in fundal dar te surprinde. Cred că nu exista femeie care sa nu se regăsească în Rose. Denzel Washington e un om lipsit de egoism. Nu cred că ar fi putut să existe cineva atât de plin de fluiditate ca el. A fost nemaipomenit. Nu cred că ar fi reuşit dacă nu ar fi avut experienţa asta de scenă.”

Ryan Gosling, nominalizat pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul din musicalul „La la Land” a declarat: „Iubesc filmul. Ne-am simţit extraordinar de bine făcând acest film, dar nu vă daţi seama câtă muncă a însemnat pentru noi. Nu este vorba despre dragostea cu care facem filme... Este foarte amuzant să lucrezi cu Emma Stone. Ami mprovizat foarte mult în primul nostru film. Se leagă un fel de legătură între noi doi.”

Nicole Kidman şi-a făcut apariţia la gală într-o rochie Armani bordată cu paiete, în combinaţie auriu-argintiu, actriţa fiind însoţită de soţul său, Keith Urban. Pe de altă parte, actriţa Emma Stone a putat o rochie Givanchy cu franjuri, extrem de chic.

Charlize Theron a purtat o rochie din lame declarând că nu mai are emoţiile din anii precedenţi ai ceremoniilor, uşurată de faptul că nu mai concurează la premiile Oscar în acest an: „În seara asta o să mă distrez cu nişte prieteni de suflet. Nu simt nicio presiune. Îmi imaginez că actriţele au emoţii...Aşa eram şi eu. Cerceii mei sunt spectaculoşi, provin de la Chopard.”

Damien Chazelle, regizorul „La La Land” a povestit despre motivul pentru care a ales să regizeze un musical: „Mă simt emoţionat şi onorat că mă aflu aici alături de oamenii care au fost nominalizaţi. Eu am vrut să fac ceva ce nu mai văzuserăm demult, dar şi ceva contemporan. Am incercat să combin vechiul cu noul. Ryan Gosling şi Emma Stone sunt actorii care fac treaba ca regizor mult mai uşoară. Între ei există o chimie...nu se pot preface. Amândoi fac o pereche nemaipomenită”.

 

 

Denzel Washington a adus cuvinte apreciative actriţei Viola Davis pentru rolul său din „Fences”: „Am fost suficient de conştient ca să aduc actori care au dat tot şarmul acestei pelicule. Viola este un actor extraordinar. Simt că este momentul ei în acest an.”

Mel Gibson a revenit la Gala Oscar după o absenţă de 21 de ani în calitate de regizor, cu noul său film „Hacksaw Ridge”: „Pentru mine este flatant, este recunoaşterea semenilor mei. Nominalizarea pentru mine e un câştig indiferent daca voi câştiga sau nu. Sunt flatat să fiu aici. Este cineva care nu a pus mâna niciodată pe o armă. El s-a dus acolo să salveze vieţi. (Andrew Garfield-n.r.) Este un actor extraordinar”, a spus Gibson.

Îmbrăcată într-o ţinută Givenchy şi purtând cercei de la Tiffany's, Emma Stone, nominalizată la cea mai bună actriţă în rol principal, a declarat că trăieşte un vis: „Este un vis aproape de neconceput pentru mine.”

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici