Vivien Leigh a fost bisexuală şi adulteră

Actriţa Vivien Leigh, considerată de poetul John Betjeman "esenţa femeii britanice" şi a cărei căsătorie cu Laurence Olivier a reprezentat povestea de dragoste ce a încântat Hollywood-ul în anii 1930, ar fi fost în realitate o femeie bisexuală şi adulteră, informează dailymail.co.uk.

333 afișări
Imaginea articolului Vivien Leigh a fost bisexuală şi adulteră

Vivien Leigh a fost bisexuală şi adulteră

Potrivit unei noi biografii, intitulată "Damn You, Scarlett O'Hara", care va fi publicată în Statele Unite ale Americii, actriţa Vivien Leigh, interpreta celebrei Scarlett din filmul "Pe aripile vântului", a avut numeroase aventuri sentimentale, atât cu femei, cât şi cu bărbaţi.

Relaţia ei cu Laurence Olivier era una "promiscuă", ei înşelându-se unul pe celălalt, chiar la câteva luni după ce au devenit amanţi, în 1937, potrivit unor memorii ale actriţei, nepublicate, şi declaraţiilor unor martori.

Potrivit acestei biografii, actriţa britanică ar fi avut cel puţin trei relaţii sexuale cu femei. În plus, volumul descrie apetitul mare al actriţei pentru "golanii de vânzare" - numele sub care erau cunoscuţi bărbaţii care se prostituau la Scotty's, un bordel din Los Angeles ce funcţiona sub acoperirea unei benzinării.

"Se baza pe discreţia profesională a bărbaţilor din această meserie, sperând ca ei să nu se laude că au «servit-o» pe Scarlett O'Hara", a declarat o sursă din editura care va publica acest volum biografic. "Se pare că Vivien Leigh ar fi fost dată afară dintr-un hotel din Italia pentru că aducea în camera ei prea mulţi «băieţi de pe stradă»", a adăugat aceeaşi firmă.

Volumul a fost scris de Darwin Porter, care a cunoscut-o pe actriţa britanică în anii 1960, şi de Roy Moseley, fostul asistent personal al lui Laurence Olivier. Potrivit acestei biografii, Vivien Leigh ar fi întreţinut relaţii sexuale cu actriţa britanică Isabel Jeans şi cu alte două femei şi l-ar fi înşelat pe soţul ei cu doi dintre actorii alături de care a jucat în filme - Marlon Brando şi Rex Harrison.

Vivien Leigh şi Laurence Olivier s-au căsătorit în 1940 şi au divorţat în 1960. Vivien Leigh, despre care s-a afirmat în trecut că a suferit şi de pe urma unor tulburări psihice, a murit în 1967, la vârsta de 53 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici