Will Smith: Denzel Washington este un bărbat sexy. Nu m-am gândit niciodată la mine însumi în felul acesta - VIDEO

Actorul american Will Smith a declarat, într-un interviu acordat vedetei de televiziune americane Ellen DeGeneres, că, după părerea sa, Denzel Washington este "un bărbat sexy".

261 afișări
Imaginea articolului Will Smith: Denzel Washington este un bărbat sexy. Nu m-am gândit niciodată la mine însumi în felul acesta - VIDEO

Will Smith: Denzel Washington este un bărbat sexy

Will Smith, în vârstă de 46 de ani, a declarat într-un interviu pentru Ellen DeGeneres, că i se pare "ciudat" că oamenii îl consideră atrăgător, insistând că există actori mult mai arătoşi decât el, informează contactmusic.com.

"Este chiar foarte ciudat să fiu considerat atrăgător. Când mă gândesc la cineva sexy, mă uit la Denzel Washington. El este un bărbat sexy. Ştii, nu m-am gândit niciodată la mine însumi în felul acesta, deci e amuzant", a spus Smith.

Actorul s-a descris ca fiind un bărbat care a ajuns la forma fizică optimă târziu, abia când se apropia de vârsta de 30 de ani.

"Pe la 26-27 de ani am început să mă împlinesc şi eu. Întotdeauna am fost un slăbănog. Ai putea spune că am crescut pentru a mă potrivi cu urechile" a glumit Will Smith.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, Smith a vorbit despre faptul că soţia sa, Jada Koren Pinkett Smith, în vârstă de 43 de ani, joacă în filmul "Magic Mike XXL", alături de Channing Tatum şi Joe Manganiello.

"A fost foarte interesant, pentru că sunt foarte mulţi tipi, foarte multe vedete. Oriunde mă duc, e cineva care a fost în chiloţi lângă soţia mea. E ciudat. E foarte ciudat, Ellen", a spus Will Smith.

Actorul şi cântăreţul Willard Christopher "Will" Smith, născut în 1968, a cunoscut succesul în lumea filmului odată cu serialul "Prinţul din Bel Air/ The Fresh Prince of Bel-Air" (1990). Pentru rolul pugilistului Muhammad Ali (Cassius Clay), din filmul "Ali" (2001), Will Smith a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal.

Will Smith a jucat, de asemenea, în "Băieţi răi/ Bad Boys I şi II" (1995 şi 2003), în franciza "Bărbaţi în negru/ Men in Black", în "Ziua independenţei/ Independence Day", "În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness" (2006) - alături de fiul său, Jaden Smith -, "Legenda vie/ I Am Legend" (2007), "Hancock" (2008) şi "Şapte suflete/ Seven Pounds" (2008). Filmul său cel mai recent este "1.000 post Terra/ After Earth", de M. Night Shyamalan, în care a jucat din nou alături de fiul său, Jaden Smith.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici