William şi Kate, primul an de la căsătorie - fără greşeli, dar şi fără copil

Prinţul William şi soţia sa, Kate Middleton, au reuşit să parcurgă un prim an de căsnicie "fără greşeală", afirmă în unanimitate experţii în istoria casei regale britanice, iar ţara întreagă aşteaptă de acum cu înfrigurare naşterea unui moştenitor.

William şi Kate, primul an de la căsătorie - fără greşeli, dar şi fără copil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Căsătoria de pe 29 aprilie 2011 a prinţului William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, cu Kate Middleton "a salvat imaginea monarhiei în rândul publicului", consideră expertul în istoria familiei regale Robert Jobson, într-un interviu acordat AFP.

Ducele şi ducesa de Cambridge - titlurile oficiale ale celor doi tineri căsătoriţi - vor celebra de o manieră privată această primă aniversare, a precizat un purtător de cuvânt al palatului regal britanic.

Ei se vor afla însă în centrul atenţiei din luna iunie, cu ocazia ceremoniilor dedicate jubileului de diamant al reginei Elizabeth a II-a, ce marchează 60 de ani domnie a suveranei britanice.

Biograful Andrew Morton spunea în urmă cu un an că, "dacă Kate nu va rămâne însărcinată în primele nouă luni (de la căsătorie, n.r.), ea va contrazice 200 de ani de tradiţie monarhică".

Însă prinţul William "a spus clar, de la bun început, că va face lucrurile în ritmul lui", reaminteşte Robert Jobson.

În ceea ce o priveşte, Kate, "la vârsta de 30 de ani, va dori în mod sigur să îşi mărească familia cât de repede va fi posibil. Ea are o relaţie de peste opt ani cu William şi este în mod evident îndrăgostită de el", a adăugat Jobson.

De la nunta din aprilie 2011, cuplul regal britanic a efectuat un turneu oficial triumfal în Canada şi în statul american California şi s-a întâlnit cu preşedintele Barack Obama şi cu soţia acestuia. Apariţiile publice ale celor doi tineri, zâmbitoare şi binevoitoare, sunt apreciate de public.

În ciuda apariţiilor lor publice considerate clasice, prinţul William şi Kate apar cu o constanţă impresionantă pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă. "Sunt frumoşi amândoi, iar în plus, mai există şi factorul Diana" - mama prinţului William -, remarcă Robert Jobson, reflectând "verdictul" dat de majoritatea comentatorilor specializaţi în viaţa şi istoria familiei regale britanice.

Kate şi sora ei Pippa au fost incluse pe lista celor mai influente 100 de personalităţi din lume, întocmită de revista Time.

Stilul vestimentar abordat de Kate, extrem de clasic, nu o recomandă ca un model în modă, dar nici nu "strică" armonia din fotografiile familiei regale. Garderoba ei, cumpărată adeseori din magazine prêt-à-porter, declanşează imediat vânzări record.

Familia regală britanică, care a tras învăţămintele necesare din tragedia prinţesei Diana, a luat în mod evident decizia de a o integra pe Kate, care a participat deja la două angajamente oficiale alături de regina Elizabeth a II-a, în timpul cărora suverana britanică a apărut de fiecare dată zâmbitoare şi foarte amabilă.

Camilla, soacra ducesei de Cambride şi soţia prinţului Charles, a invitat-o de mai multe ori la ea pe Kate, pe durata celor şase săptămâni în care prinţul William a fost plecat într-o misiune în Insulele Falkland. Prinţul William este pilot de elicopter în cadrul Royal Air Force şi participă adeseori la misiuni de salvare şi de pregătire.

Ca şi mama lui, prinţul William susţine mai multe cauze umanitare, iar Kate i-a urmat exemplul, devenind patroana a patru organizaţii caritabile.

Cei doi, care locuiesc în prezent într-un castel în Ţara Galilor, aflat în apropiere de baza aeriană unde lucrează prinţul William, se vor muta în 2013 într-un vast apartament din palatul Kensington din centrul Londrei.

Printre puţinele critici aduse cuplului regal se numără aceea potrivit căreia William şi Kate sunt cam "insipizi", în contrast evident cu exuberanţa afişată de prinţul Harry. Fratele mai mic al prinţului William a reprezentat un veritabil motiv de bucurie pentru reprezentanţii presei internaţionale, cu glumele şi entuziasmul lui din timpul unui turneu recent susţinut în Caraibe.

"Ei (William şi Kate, n.r.) nu vor să facă paşi greşiţi, sunt foarte prudenţi, poate chiar prea prudenţi. Ştiu că viitorul monarhiei stă pe umerii lor", a conchis Robert Jobson.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
PRINŢUL WILLIAM ,
KATE MIDDLETON ,
COMENTARII
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa