"Wolverine", lider în box office-ul românesc de weekend. Ce filme ocupă poziţiile următoare - VIDEO

Filmul "Wolverine", cu Hugh Jackman în rolul principal, a fost lider în box office-ul românesc de weekend încă de la premieră, cu încasări de 517.143 de lei şi 23.969 de spectatori, informează Asociaţia Film România.

335 afișări
Imaginea articolului "Wolverine", lider în box office-ul românesc de weekend. Ce filme ocupă poziţiile următoare - VIDEO

"Wolverine", lider în box office-ul românesc de weekend. Ce filme ocupă poziţiile următoare - VIDEO (Captură video)

"Wolverine", care prezintă noi aventuri cu cel mai iubit personaj din franciza "X-Men", care dă şi numele filmului, are o acţiune antrenantă, care se desfăşoară în Japonia.

Pe locul al doilea s-a clasat o altă premieră, "Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2", care a avut încasări de 384.170 de lei şi 20.619 spectatori. După ce şi-a mutat familia în oraşul natal, ca să fie împreună cu prietenii lui şi cu copiii acestora, Lenny (Adam Sandler), descoperă că nu este mare diferenţă între foştii şi actualii bădărani, între şoferii schizoizi de autobuz şi poliţiştii beţi pe schiuri, sau cei 400 de petrecăreţi mascaţi - peste tot este aceeaşi nebunie.

Pe locul al treilea în box office se regăseşte "Sunt un mic ticălos 2", care a avut încasări de 152.160 de lei şi 8.016 spectatori. Publicul este invitat la noi aventuri comice alături de (fostul) super-ticălos Gru (vocea fiind asigurată de Steve Carell), fetiţele lui adorabile, extraordinar de simpaticii năzdrăvani Minioni şi o suită de personaje noi şi scandalos de nostime.

Pe poziţia a patra s-a clasat "Cercul de foc/ Pacific Rim", care a avut încasări de 116.492 de lei şi 5.305 spectatori. Această superproducţie hollywoodiană descrie lupta titanică dintre uriaşii roboţi teleghidaţi de oameni şi o armată de monştri extratereştri ieşiţi din fundul oceanului. Filmul este adus pe marile ecrane româneşti de MediaPro Distribution.

Pe locul al cincilea se regăseşte "R.I.P.D. Copoi pentru strigoi", care a avut încasări de 72.146 de lei şi 3.373 de spectatori. "R.I.P.D." este o comedie de acţiune supranaturală, cu Jeff Bridges şi Ryan Reynolds, despre doi poliţişti morţi şi nu prea, care sunt înrolaţi pentru a prinde şi a duce înapoi la locul lor sufletele diabolice şi distructive care au fugit din faţa Judecăţii de Apoi şi care nu vor să părăsească Pământul în linişte şi pace.

În total, cinematografele româneşti au avut, în weekend, încasări de 1.612.121 de lei şi 80.494 de spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici