"Camioanele" PSD cu probe despre fraudarea alegerilor au încăput în doar două cutii

Epopeea "camioanelor" care "curg valuri-valuri" către sediul PSD, din ţară şi din diaspora, încărcate cu probe privind fraudarea alegerilor, s-a dovedit, de fapt, o simplă povestioară, cu tâlc, bazată, de fapt, pe o metaforă de sorginte social-democrată, foarte dibaci aleasă.

"Camioanele" PSD cu probe despre fraudarea alegerilor au încăput în doar două cutii

Cutiile imense, de circa un metru cub capacitate, doldora cu procese verbale falsificate şi cărate, cu greu, de câte doi inşi bine făcuţi, au aprins imaginaţia jurnaliştilor prezenţi, miercuri, la sediul central al PSD, veniţi special pentru a le vedea, pipăi, măsura, filma şi arăta opinei publice, spre buna informare a acesteia.

Din păcate, "naivii" jurnalişti nu au avut parte, deşi au aşteptat, răbdători, toată ziua de miercuri, nici de cutii de genul celor amintite, dar nici de camioane din care să fie încărcare sau, după caz, descărcate în faţa ochilor sau a obiectivelor lor de filmat sau fotografiat.

Deşi se putea intui că acele camioane care curg râuri-râuri către sediul central al PSD, încărcate cu dovezi prin care să se ateste fraudarea alegerilor, aveau la bază o metaforă a vicepreşedintelui Liviu Dragnea, presa prezentă miecuri la sediul PSD a insistat să le vadă.

Insistenţa jurnaliştilor - care au înfruntat frigul şi ploia, stând afară şi chiar făcând înconjurul sediului din Kiseleff nr. 10, urmărind orice mişcare şi orice cutie "suspectă" de a transporta dovezile de fraudă - nu a fost însă răsplătită.

Astfel, spre după-amiază, un consilier a anunţat jurnaliştii că "ultimele" două cutii cu dovezi tocmai au plecat din sediul PSD spre Curtea Constituţională, stârnind stupoare în rândul ziariştilor care, deşi au încercat din răsputeri, nu au reuşit să vadă cutiile plecând, nici în maşini Sedan, nici în furgonete, nici în camioane.

Misterul a fost însă rezolvat de colegii jurnalişti care aşteptau, şi ei înfriguraţi, la Curtea Constituţională, pentru a filma şi fotografia camioanele cu dovezi, în caz că acestea ar fi trecut neobservate pe drumul către Curte. Surpriza a fost totală. Deşi Curtea a primit miercuri probele fraudării alegerilor din partea PSD, nimeni nu a văzut niciun camion.

Concluzia nu poate fi decât una singură şi exclude metaforele: camioanele cu dovezi au fost, ele însele, încărcate în două cutii - una mare şi una mică. Faptul că au şi încăput nu mai miră pe nimeni.

(Material realizat de Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro)



comentează şi tu Momentan sunt 30 comentarii
Taguri:
PSD ,
DOVEZI ,
camioane ,
probe ,
fraudă ,
alegeri prezidenţiale ,
vot ,
rezultate
COMENTARII
  • TUTU 3 11 dec 2009

    NISTE BULANGII ASTIA DE LA PSD ...NU AU MAI FOST ODATA LA CONDUCERE?CE AU FACUT? AU VINDUT TOT,AU INCHIS O GRAMADA DE FABRICI SI AU LASAT PE DRUMURI NENUMARATE FAMILII FARA SA AIBA CE PUNE PE MASA LA COPII (ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU),IAR ACUM LE E FRICA CA LE PICA SCAUNUL DE SUB * SI MAI CAD SI SIN PARLAMENTARI DAR PARCA PREA PUTINI ...TREBUIA SA CADA MAI MULTI SI ASA DORM CA PORCII ACOLO IN PARAMENT PE BANII NOSTRII SI AU SALARII NU CA UN OM DE RIND CARE POATE ARE MINIMUL PE ECONOMIE.

  • cutiile lui Dragnea 11 dec 2009

    Hahahahaha! Cutiile lui Dragnea! Stiti ce avea dragnea in ele? Intr-una pe prostanac iar in cealalta ouale lui NAstase?
    Cred ca aia cu ouale era ma grea... smile))))))

  • sondaj-online.com 10 dec 2009

    Alegeri fraudate DA sau NU? Te invitam la vot pe http://www.sondaj-online.com/
    Impreuna vom afla adevarul! Romanii stiu pe cine au votat!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa