Alertă METEO. Vremea se răceşte brusc, la final de săptămână. ANM: Cod galben de vânt puternic în 16 judeţe

  • Meteorologii au emis vineri o informare meteo de răcire a vremii şi ninsori în toată ţara.
  • ANM: Cod galben de vânt puternic, în zona montană din 16 judeţe.
  • Atenţionarea meteo va fi în vigoare începând de vineri după-amiază până sâmbătă.
5519 afișări
Imaginea articolului Alertă METEO. Vremea se răceşte brusc, la final de săptămână. ANM: Cod galben de vânt puternic în 16 judeţe

Începând de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 16:00, intră în vigoare o informare meteo de răcire accentuată a vremii, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte.

Vremea se va răci accentuat, la început în nordul şi nord-vestul ţării, iar sâmbătă şi în celelalte regiuni.

Vor fi precipitaţii, vineri (05 martie) în nordul, vestul şi centrul ţării, iar sâmbătă (6 martie) mai ales în sud. În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, astfel încât în Maramureş, Moldova şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii mixte.

La munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60...90 km/h, viscolind temporar zăpada.

Intensificări ale vântului se vor înregistra şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h şi, trecător,70 km/h.

Atenţionarea Cod galben intră în vigoare vineri la ora 16:00 şi ţine până sâmbătă la ora 16:00.

La munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaţilor Orientali, apoi mai ales în Carpaţii de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70...90 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

CITEŞTE AICI: Vremea în Bucureşti. Prognoză METEO specială: Temperaturile scad cu 14 grade Celsius în câteva ore

Avertizarea METEO vizează judeţele:

  • Maramureş
  • Suceava
  • Bistriţa-Năsăud
  • Neamţ
  • Harghita
  • Mureş
  • Braşov
  • Covasna
  • Prahova
  • Dâmboviţa
  • Argeş
  • Vâlcea
  • Sibiu
  • Bacău
  • Vrancea
  • Buzău

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici