Cod portocaliu de vânt puternic în zece judeţe

Zece judeţe din ţară sunt luni dimineaţa sub avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, de până la 130 km/h.

1311 afișări
Imaginea articolului Cod portocaliu de vânt puternic în zece judeţe

Cod portocaliu de vânt puternic în zece judeţe

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt vizate zonele de munte din judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Alba, Braşov, Sibiu, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj şi Vâlcea.

În aceste judeţe, la cote de peste 1.800 de metri, se vor înrregistra intensificări ale vântului la 120-130 de kilometri pe oră. În unele zone va ninge, iar vântul va viscoli zăpada, cu reducerea vizibilităţii.

Avertizările rămân în vigoare până la ora 8.00.

Tot până la ora 8.00 este în vigoare o avertizare Cod galben de vânt pentru zonele montane din judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, unde se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor depăşi 80-90 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

În zona joasă a judeţului Neamţ a fost emisă o avertizare de ceaţă, iar în zonele de munte din Suceava şi Neamţ sunt valabile, până la ora 9.00, avertizări Cod galben de vânt de până la 90-100 km/h.

De asemenea, ANM a emis o avertizare Cod galben de vânt pentru localităţile Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu.

În aceste zone, până la ora 11.00, se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55-65 km/h.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici