Prognoza meteo pentru mâine şi weekend. Vremea de 1 Martie

Ultimele zile de iarnă vin cu vreme mai caldă decât ar fi normal şi cu ploi. Doar la munte ninge, însă vântul continuă să sufle cu putere, astfel că în zona înaltă meteorologii vorbesc despre viscol.Pe 1 Martie maximele urcă din nou până la 15 grade.

2688 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteo pentru mâine şi weekend. Vremea de 1 Martie

Prognoza meteo pentru mâine şi weekend. Cum o să fie vremea de 1 Martie

La noapte norii acoperă cerul din aproape toată ţara, astfel că vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, local în Banat, Crişana şi izolat în Transilvania şi mai ales ploi în rest. La munte local va ninge şi în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul va avea intensificări, mai ales la începutul nopţii, cu rafale de peste 70...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului vor mai fi la începutul nopţii şi în sudul ţării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade.

Mâine ziua se anunţă mohorâtă, iar precipitaţiile din vest cuprind treptat cea mai mare parte a ţării. În zonele submontane şi în Maramureş vor predomina ninsorile, în Banat, Crişana şi Transilvania  se aşteaptă ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi. La munte va ninge, iar în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură şi se va depune strat consistent de zăpadă. În zona montană înaltă vântul se va intensifica treptat şi va fi viscol. Pe parcursul zilei vor fi rafale în general de 70...80 km/h, iar noaptea 90...100 km/h. Vântul va avea unele răbufniri şi pe arii restrânse din regiunile sud-vestice, sudice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, iar cele minime pornesc de la -4 şi se opresc la 5 grade pe litoral.

Weekendul începe cu vreme uşor mai caldă decât ar fi normal în sudul şi estul ţării şi apropiată de normal în rest. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse, la începutul intervalului în sud-estul teritoriului se vor semnala precipitaţii slabe. La munte va ninge, lapoviţa apare în Moldova, iar în rest sunt aşteptate ploi. Vântul va avea intensificări temporare în sud-estul ţării şi la munte, îndeosebi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde va sufla tare. Temperaturile maxime pornesc de la 4 grade şi se opresc la 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 3 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până spre -10 grade.

Prima zi de primăvară vine cu vreme caldă şi destul de mult soare peste zi, Norii se înmulţesc seara şi noaptea în vest, sud-vest, nord şi centru unde va începe să plouă, iar la munte ninge. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla cu putere la munte şi prin sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiţii de ceaţă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici