Adrian Năstase şi o delegaţie a PSD, împiedicaţi să intre pe şantierul Autostrăzii Transilvania
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase şi mai mulţi lideri social-democraţi care au vrut să viziteze, miercuri, şantierul Autostrăzii Transilvania au fost împiedicaţi de un angajat al companiei Bechtel, care le-a spus că nu au voie să intre, iar aceştia au respectat interdicţia.
Adrian Năstase şi o delegaţie a PSD, împiedicaţi să intre pe şantierul Autostrăzii Transilvania (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
Adrian Năstase, însoţit de şeful Departamentului de Transport al PSD, senatorul Sorin Bota, şi liderii PSD Cluj au încercat, miercuri, să viziteze şantierul Autostrăzii Transilvania pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Ei au fost opriţi, pe drumul de acces spre autostradă, în zona Gilău, de un angajat al companiei Bechtel, care le-a spus că nu pot intra pe şantier, astfel că aceştia şi-au întrerupt traseul.
Adrian Năstase a susţinut că interdicţia a fost dispusă de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
"Poate se construieşte aici o uzină nucleară şi noi nu ştim. Mi se pare incalificabil. Cei care au dat instrucţiunile sunt ministrul Radu Berceanu şi cei de la CNADNR, iar cei de la Bechtel nu au avut ce să facă", le-a declarat Năstase jurnaliştilor care îl însoţeau.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD l-a acuzat pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, că a dispus interzicerea accesului delegaţiei PSD pe şantierul Autostrăzii la instrucţiunile lui Traian Băsescu.
"Mi se pare inamical şi incorect din punct de vedere politic ceea ce a făcut Berceanu, sunt convins că la instrucţiunile primului ministru Traian Băsescu", a adăugat Năstase.
El a afirmat că nu a greşit când l-a făcut pe Băsescu premier şi nu preşedinte, în condiţiile în care şeful statului se comportă ca un prim-ministru şi dispune Guvernului să ia anumite măsuri.
"În momentul în care intră la Guvern când vrea, când stabileşte ce vrea, ce rost mai are Guvernul ? A stabilit pactul pentru educaţie şi cel pentru sănătate la Cotroceni, iar acuma am auzit că vrea un pact pentru agricultură, tot la Cotroceni", a spus Năstase.
PSD a reclamat încă de marţi, într-o scrisoare deschisă trimisă ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, că reprezentanţilor săi li s-a adus la cunoştinţă că le este interzisă vizitarea şantierului autostrăzii Transilvania, de această decizie fiind responsabilă CNADNR şi l-a rugat pe ministru să dispună "încetarea acestui abuz".
Vizitarea şantierului şi o întâlnirea de informare asupra proiectului Bechtel ar fi trebuit să aibă loc cu ocazia şedinţei Departamentului de Infrastructură şi Dezvoltare Regională a PSD, programată pentru miercuri, la Cluj-Napoca, în care ar fi urmat să se discute şi despre acest proiect, "pe care PSD şi l-a asumat politic în anul 2004, care se derulează exclusiv din bani publici şi care este ieşit din orice grafic de timp şi de costuri".
"La solicitarea noastră privind accesul în incinta şantierului (accesul la lucrări), reprezentanţii BECHTEL ne-au comunicat că beneficiarul proiectului, CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) le-a interzis acestora să permită reprezentanţilor PSD atât vizitarea şantierului, cât şi o întâlnire prin care BECHTEL să informeze reprezentanţii PSD cu privire la stadiul lucrărilor", se spune în scrisoarea către ministrul Transporturilor, remisă agenţiei MEDIAFAX şi semnată de senatorul Marius Bota, şeful Departamentului de Infrastructură şi Dezvoltare Regională a PSD.
-
NINSOARE ŞI VISCOL: Lista drumurilor închise şi cu restricţii. 17 trenuri sunt anulate, 16 aeroporturi au probleme
Social astăzi, 11:00
Traficul rutier este închis, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada Soarelui Bucureşti - Feteşti şi pe zece drumuri naţionale, şase rute de cale ferată sunt închise şi 17 trenuri sunt anulate din cauza viscolului şi a ninsorii, iar pe 16 aeroporturi sunt probleme din cauza ceţii, potrivit CNADNR. citeşte tot
-
Ministerul Turismului face apel la reprezentanţii industriei pentru a ajuta sinistraţii
Social astăzi, 10:55
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face apel la reprezentanţii industriei de turism pentru a veni în ajutorul persoanelor izolate din cauza căderilor de zăpadă şi pentru a dona, din rezervele proprii, produse alimentare şi bunuri de primă necesitate. citeşte tot





de la un vagabond ca berceanu la ce va asteptati?
drept sa spun nici eu nu i-as lasa pe psdisti, mai ales in frunte cu nasty-bumboy, sa 'viziteze' un santier ca dispare si scaunul de la wc, mai ales daca e 'made in china', ca are nevoie sefu' la blocu' din zambaccian. da pe miki shpaga unde l-au lasat, sa ne povesteasca cum a cumparat a.n.-usul psdist doua fregate bune de aruncat de la amicu' blair.
inainte de "89 faceam de toate.acum,nimic***
sub nastase,ca prim-ministru,s-au realizat 170km din autostrada a2 buc-fetesti,sa.
becht el a ianugurat de curand un tronson de autostrada de 75 km cu tunele de 5,5 km intre kosovo si albania.cum la ei s-a putut si la noi din 2004(5 ani) de alianta "da" nu s-a dat in functiune nici 1 km,macar.,nici la autostrada transilvania, unde lucreaza bechtel si nici in alta parte,unde ar trebui sa lucreze altii?explicatia: conducatorii din alianta "da",fara background de a construi ceva,niste (l)useri, care stiu numai sa urce in masini si sa dea o cheie.habar n-au cum fabrica o masina,cum se organizeaza si construieste ceva.de-aia nu mai avem nici specialisti.nu exista preocupare de a deschide santiere si fabrici proprii.s-au dat toate lucrarile la straini,care au drenat majoritatea banilor afara(kiki, n-au profit!) si noi nu ne-am ales nici cu: lucrari, utilaje,nici cu specialisti.cum <"89 faceam de toate si acum nu mai stim sa facem nimic,nici macar sa urmarim niste lucrari care le fac altii?