Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL: E mai rău decât dacă aş fi fost membru al PCR

Fostul deputat Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL, decizia fiind luată, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă a filialei judeţene Prahova a partidului din care Săftoiu făcea parte şi fiind motivată de "contradicţia" între ideile exprimate public de Săftoiu şi cele ale PNL.

6337 afișări
Imaginea articolului Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL: E mai rău decât dacă aş fi fost membru al PCR

Adriana Săftoiu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Adriana Săftoiu, care a fost exclusă sâmbătă din PNL, a declarat pentru MEDIAFAX că această decizie a fost luată fără să fie anunţată pentru a-şi putea prezenta poziţia, menţionând faptul că până şi în cazul membrilor PCR aceştia îşi puteau prezenta punctul de vedere înaintea unei excluderi.

"Am aflat despre această excludere de la televizor şi nu-mi rămâne decât să constat că e mai rău decât dacă aş fi fost membru al Partidului Comunist, unde acolo înţeleg că totuşi te chemau în şedinţa în care erai exlcus măcar să te înfiereze de faţă cu oamenii muncii şi să mimeze cât decât democraţia, lăsându-te, vezi Doamne, să spui ceva în apărarea ta", a declarat Săftoiu.

Ea a precizat că profesia sa nu este "de membru de partid" şi că nu trăieşte din această calitate sau din "a face sluji cuiva".

Preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Delegaţia Permanentă a organizaţiei judeţene a decis excluderea din partid a fostului deputat de Prahova Adriana Săftoiu.

Adriana Săftoiu era membră a PNL Ploieşti.

El a explicat că decizia de excludere a Adrianei Săftoiu a fost determinată de ieşirile publice ale acesteia la diverse posturi de televiziune, ieşiri pe care şeful PNL Prahova le-a catalogat ca fiind "în contrast total cu ideile PNL", însă a refuzat să dea exemple.

Roşca a mai spus că Adriana Săftoiu nu a mai luat legătura cu PNL Prahova de ani de zile.

Întrebat dacă decizia PNL Prahova privind excluderea Adrianei Săftoiu trebuie validată de conducerea centrală a partidului, el a afirmat că nu este cazul.

Săftoiu a avut în ultima perioadă o serie de declaraţii critice la adresa conducerii PNL.

În 2008, Adriana Săftoiu a candidat la alegerile parlamentare din partea PNL, câştigând un mandat de deputat într-un colegiu din Prahova. În februarie 2012, ea şi-a anunţat demisia din funcţie în plenul Camerei şi nu a mai candidat pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012.

Săftoiu a fost numită consilier prezidenţial, purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, în 2004, funcţie din care a demisionat trei ani mai târziu, după ce soţul său din acea perioadă, Claudiu Săftoiu, a fost demis de la şefia SIE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici