Adriana Săftoiu, despre dezbaterile din plen: Balamucul face rating, dar legile pot fi blocate doar prin vot

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a afirmat că liberalii au reuşit să amâne votul final utilizând doar mijloacele prevăzute de Regulament, criticând indirect deputaţii USR pentru faptul că au recurs la folosirea unei portavoci şi au preferat să se ”deifice” pe Facebook.

Share pe Facebook 778 afişări

Adriana Săftoiu, despre dezbaterile din plen: Balamucul face rating, dar legile pot fi blocate doar prin vot

”Ziua de ieri, aşa cum s-a desfăşurat în spatiul virtual şi în spaţiul real (plenul Camerei Deputaţilor) poate fi suportul unui studiu despre manipulare, despre goana după imagine, despre încălcarea regulilor, inclusiv de cei care le invocă acerb, despre continua compromitere a actului de legiferare şi dezbatere în Parlament, cu instrumente diferite, dar cu acelaşi final. Dacă nu aş fi fost acolo, până la finalul şedinţei (22.50) şi aş fi urmărit doar ceea ce se vedea pe Facebook sau la TV chiar aş fi crezut că PNL a părăsit plenul”, a scris Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Ea precizează că PNL a rămas în sală până la capăt votând împotriva propunerilor PSD şi reuşind astfel să amâne votul final pentru modificarea Legii ANI şi pentru Statutul magistraţilor. ”În Parlament, poţi bloca o lege prin vot şi invocând procedurile parlamentare. Îmi pare rău pentru toţi cei care cred că, în Parlament, poţi bloca promovarea unei legi altfel. Balamucul poate face rating, dar legile pot fi blocate, amânate, respinse doar prin vot. PNL a votat timp de 13 ore împotriva articolelor şi amendamentelor”, consideră Săftoiu.

Aceasta aminteşte liberalii au reuşit să-l determine, invocând Regulamentul Camerei Deputaţilor, pe Şerban Nicolae să stea la locul rezervat iniţiatorilor proiectelor de lege şi să determine amânarea votului final.

”Pas cu pas: Invocând art. 91, alin 3. din Regulament, Raluca Turcan cere suspendarea şedinţei din considerente de solemnitate faţă de moartea Regelui. Se votează: 67 pentru,124 împotrivă. PNL cere modificarea ordinii de zi prin includerea moţiuni pe energie a PNL. Respins. PNL cere amânarea discutării celor 2 proiecte (ANI şi Răspunderea magistraţilor), explicând că nu se justifică urgenţa votării lor. PNL cere, din nou, modificarea ordinii de zi cu mutarea celor 2 proiecte la punctele 37 şi 38. 80 pentru, 138 împotrivă. Şi continuăm pe aceeaşi procedură cerând mutarea unor articole pe alte poziţii. O tactică ce făcea posibilă depăsirea orei la care era prevăzut votul final. PNL cere, de la tribună, ca Legea privind statulul judecătorilor şi procurorilor să fie retrimisă la dezbateri în comisiile permanente şi să se aştepte, în acelaşi timp, avizul Comisiei de la Veneţia înainte de votul final pe toate cele trei legi ale justiţiei. Depăşim ora 12,30 prin toate aceste luări de poziţii. Votul final e deja amânat şi începe votarea celor peste 1200 de amendamente. Primul obiectiv de a fi amânat votul final fusese atins. Nu ne mai rămânea decât să rezistăm până la finalul sedintei votând impotriva amendamentelor si a articolelor din lege”, a relatat Adriana Săftoiu.

Ea susţine că în spaţiul virtual s-a declanşat un atac împotriva PNL, acuzat fără motiv că a părăsit lucrările plenului. ”Poate miercuri, la votul final, ne achiziţionăm nişte telefoane cu baterii rezistente şi în loc să respingem legile prin vot, prin luări de cuvânt, facem poze, filmăm, ne deificăm pe FB, împrumutăm un megafon şi lăsăm doar PSD să voteze”, a conchis Săftoiu, făcând trimitere la acţiunile USR din timpul şedinţei de miercuri.

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri a durat circa 13 ore, cu ample dezbateri procedurale, la un moment dat un grup de deputaţi USR blocând accesul la tribună şi folosind o portavoce pentru a prezenta amendamentele depuse la Statutul magistraţilor. Ora programată pentru votul final a fost astfel depăşită, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase, anunţând că acesta va fi reprogramat prin decizie a Biroului Permanent.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ADRIANA SĂFTOIU ,
PNL ,
STATUTUL MAGISTRAŢILOR

ŞTIRILE ZILEI

Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
VESTE-ŞOC despre Dustin Hoffman. Informaţia DE NECREZUTdespre iubitul actor publicată chiar ACUM

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.