Adriana Săftoiu: Imaginile cu Băsescu, reacţia unui om care nu are autocontrol
Fostul purtător de cuvânt al Preşedinţiei Adriana Săftoiu a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, că imaginile din 2004 cu Traian Băsescu sunt "clar violente", arătând un om nervos care nu are "autocontrolul reacţiilor", menţionând că nu a asitat la astfel de scene violenţă în timpul mandatului său.
Adriana Săftoiu: Imaginile cu Băsescu, reacţia unui om care nu are autocontrol (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Imaginile sunt clar violente şi arată reacţia unui om care e nervos, care nu are autocontroul reacţiilor. Pe timpul mandatului meu nu am asistat la asemenea scene de violenţă", a susţinut Adriana Săftoiu, referindu-se la imaginile de la un miting electoral de la Ploieşti, din 2004, în care Traian Băsescu apare lovind un copil.
În plus, Săftoiu a spus că "preşedintele Traian Băsescu nu a ascuns niciodată că e o persoană temperamentală", o persoană "foarte reactivă".
"Eu am considerat de multe ori că şi intratul pe telefon în emisiuni certându-se cu jurnaliştii nu era o metodă bună de a comunica şi mă opuneam acestui mod de a transmite sau de a face corecţii", a afirmat Adriana Săftoiu.
Ea a mai spus că nu a fost prezentă la mitingul de la Ploieşti, dar că îşi aminteşte vag că incidentul a fost relatat după aceea.
-
Statele Unite construiesc noi reactoare nucleare, pentru prima dată din 1978
Externe astăzi, 09:54
Autorităţile federale americane au autorizat, joi, pentru prima dată din 1978 construirea de noi reactoare nucleare în Statele Unite. Comisia pentru reglementare în domeniul nuclear (NRC) a aprobat o rezoluţie care autorizează "construirea şi punerea în serviciu a reactoarelor trei şi patru de la Vogtle", centrală atomică situată în Georgia (sud-est) şi exploatată de Southern Nuclear. citeşte tot
-
Instalarea în funcţie a lui Gabriel Berca: Pentru mine, MAI este cel mai important minister din Guvernul României
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat în cadrul ceremoniei de instalare în funcţie, că, în opinia sa, MAI este cel mai important minister din Guvernul României, pledând pentru stabilitatea angajaţilor şi pentru restabilirea încrederii populaţiei în aceştia. citeşte tot





SAFTICA - LASA-NE, LASA-NE !!!!!!!!!!!!!!! Pai oameni buni, am ajuns sa plecam urechea pana si la aceasta fiinta care atunci cand lucra pt dl Presedinte spunea ca este cel mai bun iar acum spune ca este cel mai rau?!?1?1 Haideti sda nu mai credem toate trucajele abjecte si pe toti hotii-moguli si sa avem incredere in Presedintele nostru - Basescu !!!!!!!!!!!!!!
Ce cauta Patriciu la televiziunea lui Vantu? S-au unit mogulii? Dece nu este crezut cetateanul care apare in film la distanta de un metru si care confirma ca nu a fost lovit copilul? Deasemeni declaratia copilului. Este crezuta Lavinia Sandru cu informatii de pe centura? Avem de a face cu o facatura si o campanie murdara. Unii ziaristi nu mai sunt obiectivi, si-au vandut demnitatea. Nu sunt fan al lui Basescu, dar la o asemenea marsavie, comentata pe toate posturile am sa votez Basescu.
Si scroafa asta a participat la trucajul facut de Patriciu. Ma pufneste risul , filmulet din 2004 !!
Trucaj ordinar facut de Patriciu , i se apropie procesul pe fond si face in pantaloni.