Alegeri parlamentare 2020. Votul în străinătate s-a încheiat. AEP: 244.161 de cetăţeni români s-au prezentat la urne în Diaspora

  • Votul la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor a început de vineri seară în secţiile de vot din străinătate.
  • UPDATE 7 decembrie, ora 07:00: Votarea în străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor s-a încheiat în toate cele 748 de secţii de votare.
  • Secţiile de votare au fost deschise între orele 7.00 şi 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59.
8423 afișări
Imaginea articolului Alegeri parlamentare 2020. Votul în străinătate s-a încheiat. AEP: 244.161 de cetăţeni români s-au prezentat la urne în Diaspora
Imediat după închiderea urnelor, Mediafax.ro a prezentat primul exit-poll disponibil în România, pentru alegerile parlamentare 2020. Rezultatele exit-poll-ului CURS-Avangarde au fost anunţate duminică, la ora 21.00, imediat după închiderea urnelor de vot, pe site-ul mediafax.ro. Rezultatele de la exit-poll nu iau în calcul voturile din diaspora, sondajul fiind realizat doar pentru secţiile de votare de pe teritoriul României.
 

Alegeri parlamentare 2020. Votarea în străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor s-a încheiat 

Votarea în străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor s-a încheiat în toate cele 748 de secţii de votare, odată cu închiderea ultimelor secţii de pe Coasta de Vest a SUA şi a Canadei la ora 7.00, ora României, anunţă MAE. 
 
Procesul electoral a decurs în condiţii bune pe durata tuturor celor 59 de ore, începând cu vineri, 4 decembrie 2020, ora 20.00, ora României, când s-a deschis votarea în prima zi la secţia de votare din Auckland, Noua Zeelandă, şi până luni, 7 decembrie 2020, ora 7.00, ora României, spune ministerul, într-un comunicat.

În cazul niciunei secţii de votare din străinătate nu s-a impus prelungirea votării după ora locală 21.00, în conformitate cu prevederile art.88 din Legea nr 208/2015.

“În condiţii extrem de dificile din cauza pandemiei, am reuşit să sprijinim derularea în bune condiţii a alegerilor parlamentare în afara ţării. Urmare eforturilor deosebite ale tuturor colegilor de la misiuni şi din Centrala MAE implicaţi în organizarea procesului electoral, Ministerul Afacerilor Externe şi-a îndeplinit datoria cu profesionalism, în limitele atribuţiilor legale ale instituţiei noastre,” a spus ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Conform site-ului oficial al AEP, la alegerile parlamentare din acest an au votat la secţiile din străinătate organizate de MAE 244.161 cetăţeni români (faţă de 106.038 cetăţeni români la alegerile parlamentare din 2016).

Alegeri parlamentare 2020. A doua zi a votării a început şi în secţiile de votare din SUA şi Canada

A doua zi a votării secţiile din străinătate decurge în condiţii bune, la ora 17.00, ora României, deschizându-se şi secţiile organizate în vestul SUA (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland şi Seattle) şi al Canadei (Vancouver), transmitre MAE.

MAE reaminteşte că, în conformitate cu art. 83 din Legea nr. 208/2015, la secţiile de votare organizate în străinătate pot vota doar cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Harta interactivă a secţiilor de vot

Harta poate fi verificată în timp real, online.

       

Alegeri parlamentare 2020. Prima zi a votării a început şi în secţiile de votare din SUA şi Canada

 
Prima zi a votării în străinătate decurge în condiţii foarte bune, la ora 17.00, ora României, deschizându-se şi secţiile de votare organizate în vestul SUA (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland şi Seattle) şi Canadei (Vancouver).
 
La această oră prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în 19 secţii de votare din Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam şi Kazahstan.
 
Prima zi a votării continuă în 729 de secţii de votare. 
 
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie 2020. Secţiile de votare sunt deschise între orele 7.00 şi 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot.
 
De asemenea, MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot la secţie utilizarea ambelor zile, 5 şi 6 decembrie, pentru a vota, inclusiv pentru a evita posibilele aglomerări. Totodată, MAE recomandă insistent respectarea măsurilor de protecţie sanitară aplicabile la secţiile de votare din străinătate şi a măsurilor adoptate de autorităţile din statul de domiciliu/reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secţia de votare.
 

Măsurile care trebuie respectate de către alegători în timpul desfăşurării votului la secţiile de votare din străinătate

Votanţii trebuie să respecte o serie de reguli:
 
  • purtarea măştii de protecţie în aşa fel încât să acopere şi nasul şi gura;
  • dezinfectarea mâinilor la intrarea şi la ieşirea în localul de vot;
  • păstrarea unei distanţe de cel puţin un metru faţă de ceilalţi alegători şi membrii secţiei de votare, inclusiv în timp ce se aşteaptă la rând pentru a se intra în secţia de votare;
  • evitarea, la prezentarea actelor de identitate, preluarea ştampilei şi a buletinelor de vot, manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil;
  • evitarea contactului direct cu ceilalţi participanţi la procesul electoral.
 
MAE reaminteşte că, în conformitate cu art. 83 din Legea nr. 208/2015, la secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. 
 
Astfel, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu. 
 
Cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar), însoţit de un document emis de autorităţile statului de reşedinţă prin care se dovedeşte dreptul legal de şedere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile (lista acestor documente poate fi consultată aici: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anexa_omae_1627_20191_cu_anexe.pdf).

Alegeri parlamentare 2020.  Românii din Spania votează în 140 de secţii

Votul pentru alegerile parlamentare se desfăşoară deja în străinătate, unde câteva milioane de români sunt aşteptaţi la urne.

Spania are 140 de secţii la care românii sunt aşteptaţi astăzi şi mâine. La primele ore, participarea nu a fost foarte mare, iar cei care au votat devreme au făcut-o cu gândul la întoarcerea acasă. CITEŞTE AICI MAI MULT.

Alegeri parlamentare 2020. UPDATE ORA 13: Prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în cele mai estice 6 secţii 

Prima zi a votării în străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an s-a încheiat în cele mai estice 6 secţii organizate în Australia şi Noua Zeelandă (Canberra, Melbourne, Sydney, Adelaide, Brisbane şi Auckland). 

Procesul de votare a decurs în condiţii foarte bune şi nu a fost necesară prelungirea votării, transmite MAE.

La ora 14.00, ora României, se va încheia prima zi a votării şi la secţiile organizate în Seoul, Tokyo, Perth, Beijing, Shanghai, Hong Kong, Manila, Kuala Lumpur şi Singapore.

La ora 13.00, ora României, a început prima zi a votării la secţia organizată pe coasta de est a Canadei, la Dieppe.

La aceeaşi oră, votarea este în curs de desfăşurare în 696 de secţii de votare din Republica Coreea, Japonia, Australia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam, Kazahstan, India, Sri Lanka, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Georgia, Sultanatul Oman, Iran, Arabia Saudită, Belarus, Etiopia, Irak, Kenya, Kuweit, Qatar, Federaţia Rusă, Turcia, Africa de Sud, Bulgaria, Cipru, Egipt, Estonia, Finlanda, Republica Elenă, Iordania, Israel, Liban, Lituania, Letonia, Republica Moldova, Palestina, Siria, Sudan, Ucraina, Zimbabwe, Albania, Algeria, Angola, Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Republica Macedonia de Nord, Regatul Maroc, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria, Irlanda, Islanda, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Senegal, Argentina, Brazilia, Chile, Uruguay şi Canada.

Alegeri parlamentare 2020. UPDATE ORA 9: Prima zi de votare, în Europa

Prima zi a votării în străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 5 şi 6 decembrie 2020 a început în toate secţiile organizate în Europa, prin deschiderea la ora 9.00, ora României a secţiilor de votare organizate în vestul continentului.  

La ora 9.00 - ora României - votul este în desfăşurare în 695 secţii de votare, din Asia, Europa şi Africa (Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Indonezia, Singapore, Vietnam, Kazahstan, India, Sri Lanka, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Georgia, Sultanatul Oman, Iran, Arabia Saudită, Belarus, Etiopia, Irak, Kenya, Kuweit, Qatar, Federaţia Rusă, Turcia, Africa de Sud, Bulgaria, Cipru, Egipt, Estonia, Finlanda, Republica Elenă, Iordania, Israel, Liban, Lituania, Letonia, Republica Moldova, Palestina, Siria, Sudan, Ucraina, Zimbabwe, Albania, Algeria, Angola, Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Regatul Maroc, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria, Irlanda, Islanda, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Senegal).

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie 2020.

Secţiile de votare sunt deschise între orele 7.00 şi 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot.

De asemenea, MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot la secţie utilizarea ambelor zile, 5 şi 6 decembrie, pentru a vota, inclusiv pentru a evita posibilele aglomerări.

Totodată, MAE recomandă insistent respectarea măsurilor de protecţie sanitară aplicabile la secţiile de votare din străinătate şi a măsurilor adoptate de autorităţile din statul de domiciliu/reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secţia de votare. Măsurile care trebuie respectate de către alegători în timpul desfăşurării votului la secţiile de votare din străinătate sunt: purtarea măştii de protecţie în aşa fel încât să acopere şi nasul şi gura; dezinfectarea mâinilor la intrarea şi la ieşirea în localul de vot; păstrarea unei distanţe de cel puţin 1 metru faţă de ceilalţi alegători şi membrii secţiei de votare, inclusiv în timp ce se aşteaptă la rând pentru a se intra în secţia de votare; evitarea, la prezentarea actelor de identitate, preluarea ştampilei şi a buletinelor de vot, manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil; evitarea contactului direct cu ceilalţi participanţi la procesul electoral.

Alegeri parlamentare. Ce trebuie să ştie românii din diaspora înainte de a merge la vot?

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Astfel, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar), însoţit de un document emis de autorităţile statului de reşedinţă prin care se dovedeşte dreptul legal de şedere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate româneşti enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020. De asemenea, dacă documentele doveditoare ale reşedinţei în străinătate emise de autorităţile străine au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020, acestea sunt considerate valabile pentru exercitarea dreptului de vot.

Diaspora votează. Secţiile de vot din străinătate s-au deschis

La ora 22.00, ora României, se vor deschide şi secţiile de votare organizate în Canberra, Melbourne şi Sydney, urmate de secţiile de votare din Adelaide (20.30 ora României) şi Brisbane (ora 23.00, ora României).

Prima zi a votării în străinătate va continua cu deschiderea secţiilor de votare organizate în Seoul şi Tokyo (ora 24.00, ora României), Perth, Shanghai, Hong Kong, Beijing, Manila, Kuala Lumpur şi Singapore (ora 1.00, ora României).

Având în vedere diferenţele de fus orar, votarea în străinătate se desfăşoară pe parcursul a 59 ore, secţia Auckland fiind prima care se va deschide, iar secţiile din vestul Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland şi Seattle) şi Canadei (Vancouver) fiind ultimele care se vor închide (luni, 7 decembrie, ora 7.00, ora României).

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie 2020. Secţiile de votare sunt deschise între orele 7.00 şi 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot.

MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot la secţie utilizarea ambelor zile, 5 şi 6 decembrie, pentru a vota, inclusiv pentru a evita posibilele aglomerări. Totodată, MAE recomandă insistent respectarea măsurilor de protecţie sanitară aplicabile la secţiile de votare din străinătate şi a măsurilor adoptate de autorităţile din statul de domiciliu/reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secţia de votare. Măsurile care trebuie respectate de către alegători în timpul desfăşurării votului la secţiile de votare din străinătate sunt: purtarea măştii de protecţie în aşa fel încât să acopere şi nasul şi gura; dezinfectarea mâinilor la intrarea şi la ieşirea în localul de vot; păstrarea unei distanţe de cel puţin 1 metru faţă de ceilalţi alegători şi membrii secţiei de votare, inclusiv în timp ce se aşteaptă la rând pentru a se intra în secţia de votare; evitarea, la prezentarea actelor de identitate, preluarea ştampilei şi a buletinelor de vot, manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil; evitarea contactului direct cu ceilalţi participanţi la procesul electoral.

În conformitate cu art. 83 din Legea nr. 208/2015, la secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici