Alegerile pentru conducerea PDL ar putea avea loc în luna martie

Convenţia Naţională a PDL pentru alegerea noului preşedinte al partidului şi Consiliul Naţional de Coordonare, în care se vor alege membrii Biroului Permanent Naţional, ar putea avea loc în luna martie, imediat după Congresul PNL, potrivit unor surse democrat-liberale.

14 afișări
Imaginea articolului Alegerile pentru conducerea PDL ar putea avea loc în luna martie

Alegerile pentru conducerea PDL ar putea avea loc în luna martie (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, schimbarea strategiei PDL are ca motivaţie faptul că PSD şi-a ales deja noua conducere iar PNL urmează să o facă în două săptămâni, astfel că o prelungire a termenului până la care se va alege preşedintele PDL ar putea afecta imaginea partidului şi a liderilor acestuia.

În uma discuţiilor din Comisia de statut s-a stabilit de principiu ca cele două foruri de conducere în care se va alege conducerea PDL să fie convocate cât mai repede, cel mai probabil în luna martie, imediat după Congresul PNL.

O altă propunere discutată de reprezentanţii Comisiei de statut este aceea ca atât Convenţia Naţională, în care se vor alege preşedintele, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general, pe bază de moţiuni, cât şi Consiliul Naţional de Coordonare, în care se vor alege membrii Biroului permanent Naţional: vicepreşedinţii, secretarii executivi, să se desfăşoare în acelaşi timp.

Conform actualului statut, după alegerea preşedintelui PDL în Convenţia Naţională, în decurs de o lună trebuia convocat CNC pentru alegerea membrilor Biroului Permanent.

"Nu are rost să mai prelungim această perioadă până la alegeri. Majoritatea modificărilor la statut sunt finalizate şi putem demara procedurile pentru convocarea forurilor de conducere", a declarat un democrat-liberal.

De altfel şi vicepreşedintele Gheorghe Flutur a declarat după BPN că modificările la statut sunt în grafic şi că este posibil ca membrii comisiei de statut să finalizeze aceste propuneri mai devreme de 15 martie.

O altă decizie de principiu luată de comisia de statut este înfiinţarea mai multor funcţii de secretari regionali, membri ai Biroului Permanent Naţional, ca şi secretarii executivi.

Printre deciziile luate până în prezent de comisia de statut se află înfiinţarea a patru funcţii de prim-vicepreşedinte.

Aceştia ar urma să fie votaţi uninominal la Convenţia Naţională a partidului şi ar urma să reprezinte anumite domenii de specialitate, pe modelul vicepreşedinţilor şi a secretarilor generali.

Pe acelaşi principiu al măririi structurii de conducere a PDL se ia în calcul o structură a Biroului Permanent Naţional cu aproximativ 12 vicepreşedinţi şi cel puţin 16 secretari executivi, responsabili pe diferite domenii de activitate.

Comisia de statut a PDL a mai stabilit de principiul includerea colegiilor ca structură în cadrul organizaţiilor judeţene, aflate în subordinea Birourilor permanente Judeţene şi al căror rol va fi de coordonare a politicilor de la nivelul colegiilor uninominale cu Parlamentul.

Alte discuţii din comisia de statut au vizat modificarea denumirii partidului, în urma discuţiilor stabilindu-se păstrarea actualei denumiri, PDL şi schimbarea siglei.

Astfel, sigla PDL ar putea fi simbolul PPE al inimii, dar această decizie se va lua după mai multe cercetări sociologice realizate pentru a se vedea impactul acestei schimbări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici