Ambasada Franţei se consideră "victima" unei decizii a lui Chiliman privind autorizarea unei terase
Ambasada Franţei la Bucureşti se consideră victima unei decizii ilegale a primarului Sectorului 1 şi precizează că a solicitat protecţia MAE, dar a şi făcut apel la Justiţie în legătură cu autorizarea construirii unei terase-bar, deschise non-stop, în apropierea imediată a zidului incintei misiunii.
"Ambasada Franţei în România este, în prezent, victima unei decizii ilegale a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, ce autorizează construirea unei terase-bar, deschisă non-stop, în apropierea imediată a zidului incintei Ambasadei Franţei, în strada Biserica Amzei nr.19", se arată într-un comunicat remis, vineri, MEDIAFAX.
Sursa citată precizează că, pe lângă impactul asupra liniştii şi securităţii necesare exercitării misiunii diplomatice, construcţia incriminată ar fi trebuit să ia în considerare şi calitatea de monument istoric a imobilului care găzduieşte misiunea diplomatică, iar decizia de autorizare ar fi trebuit să fie luată de Primarul General al Capitalei. "În plus, această decizie este afectată şi de alte ilegalităţi", susţine ambasada.
"După ce a făcut apel, pe cale verbală şi scrisă, către primarul Sectorului 1 pentru revizuirea poziţiei, Ambasada Franţei, în virtutea Convenţiei de la Viena, a solicitat protecţia autorităţilor române. Prin urmare, Ambasada a sesizat Ministerul Afacerilor Externe care, la rândul său, a sesizat Prefectul Municipiului Bucureşti. În paralel, Ambasada a făcut apel la Justiţie, precum şi la celelalte autorităţi competente, pentru ca această dezordine să înceteze definitiv", se arată în comunicat.
Ambasada Franţei mulţumeşte autorităţilor române pentru reacţia acestora şi speră că demersul său va găsi o soluţionare favorabilă.
"Ambasada regretă profund că reprezentanţi aleşi de poporul român, investiţi cu un mandat municipal, arată astfel public puţina importanţă pe care o acordă regulilor internaţionale, legilor naţionale şi tradiţiilor de ospitalitate ale României, în relaţiile cu un stat prieten şi aliat", se arată în comunicat.
Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, va ataca în instanţă o autorizaţie de construcţie pentru extinderea unui spaţiu comercial din strada Biserica Amzei, emisă de Primăria Sectorului 1, pe motiv că acest act ar fi "abuziv".
Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Prefectura Capitalei, autorizaţia a fost emisă de către Primăria Sectorului 1 în decembrie 2009, deşi imobilul se afla în zona protejată, fiind clasificat ca monument istoric, "situaţie în care orice autorizaţie de construcţie se emite de Primăria Municipiului Bucureşti, iar contractul de închiriere pentru spaţiu a expirat în ianuarie 2007".
Clădirea se află în domeniul privat al municipalităţii, fiind administrată de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), care a obţinut în instanţă o hotărâre definitivă şi irevocabilă de evacuare a fostului chiriaş.
"În prealabil, PMB a cerut Primăriei Sectorului 1 să nu prelungească contractul de închiriere şi nici să nu emită autorizaţie de construcţie, solicitări care nu au fost luate în considerare de către primăria de sector", se arată în comunicatul Prefecturii Bucureşti.
Potrivit sursei citate, fostul chiriaş a demarat lucrările de construcţie, afectând şi clădirea Ambasadei Franţei, în condiţiile în care sediul ambasadei este inviolabil, iar statul român are obligaţia specială de a lua toate măsurile pentru a împiedica deteriorarea locaţiei misiunii diplomatice.
"Sunt consternat şi profund îngrijorat de gravele ilegalităţi ale primarului Sectorului 1, care emite o autorizaţie de construcţie unei persoane juridice fără vreun drept de proprietate în locaţie, cu contractul de închiriere expirat, care modifică o clădire monument istoric si afectează o misiune diplomatică", susţine prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.
-
Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii de pe Jiu
Codul portocaliu de inundaţii instituit pentru râul Jiu şi afluenţii acestuia din sectorul Filiaşi-Podari a fost ridicat, duminică după-amiază, de hidrologi, care au decis totuşi să menţină avertizarea cod galben pentru respectiva zonă. citeşte tot
-
SCANDALUL LISTĂRII FACEBOOK: Nasdaq, investigată dacă a respectat regulile tehnice
Economic astăzi, 15:14
Autorităţile de reglementare a pieţei financiare din SUA invetighează dacă Nasdaq a respectat regulile tehnice la debutul acţiunilor Facebook de săptămâna trecută, potrivit unor surse apropiate situaţiei. citeşte tot





Daca am un business si platesd dari la stat pentru el si intamplator businessul meu este pe strada cu ambasada iar intr-o ambasada se gandeste sa mi-l inchida...este corect?
Articolul nu este deloc obiectiv. analizati persoanele de la egalitate, nu pentru ca una e Ambasada si alta e cafenea!!!
Sunteti imbecili cu totii! Prin acest incident nu se arata altceva decat ca alesii poporului * ce vor prin capitala, cedeaza spatii la intelegere cu diversi interesati si asa mai departe. E jalnic ca ambasada Frantei trebuie sa semnaleze ca pentru o terasa se lezeaza integritatea unei cladiri monument istoric (probabil ca ar fi demolata daca nu ar fi ambasada). Inca o data se vede ca in Ro domneste lege a bunului plac.
Mare problema,terasa pune in pericol relatiile speciale franco-romane,sa cerem reconstructia atolului Mururoa,vorba lui Ion,daca nu,bombardam ambasada Frantei,si ne retragem ambasadorul din Franta,si suspendam orice ajutor acordat de noi Frantei,ce cred ei,cu noi nu le merge,eeeee!