ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Candidaţii la Preşedinţie cresc ca mediatizare, Ponta se menţine constant, la mare distanţă

Victor Ponta se menţine constant pe primul loc în topul apariţiilor în media, la mare distanţă de Klaus Iohannis, în creştere accelerată, pe locurile următoare fiiind Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu, Monica Macovei, Kelemen Hunor şi Dan Diaconescu, toţi cu creşteri mari.

1785 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Candidaţii la Preşedinţie cresc ca mediatizare, Ponta se menţine constant, la mare distanţă

ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Candidaţii la Preşedinţie cresc ca mediatizare, Ponta se menţine constant, la mare distanţă

Analiza, realizată în perioada 22 - 28 septembrie, a vizat 150 de titluri din presa centrală, jurnalele de ştiri a 13 posturi TV şi a opt posturi de radio şi 1.287 de site-uri şi 14 candidaţi - Victor Ponta, Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea, Monica Macovei, Teodor Meleşcanu, Dan Diaconescu, Kelemen Hunor, Gheorghe Funar, Corneliu Vadim Tudor, William Brânză, Szilagy Zsolt, Constantin Rotaru şi Mirel Mircea Amariţei.

TITLURILE ZILEI

Ponta este pe primul loc în top, cu un total de 13.859 de apariţii, în scădere nesemnificativă faţă de săptămâna trecută, când a avut 13.888 de apariţii. Cele mai multe, 12.361, au fost pe site-uri, 950 la TV, 249 la radio şi 299 în presa scrisă centrală.

Pe poziţia a doua se află Klaus Iohannis, cu o creştere mare a numărului de apariţii faţă de săptămâna precedentă, de la 4.760 la 7.083. Din cele 7.083 de apariţii ale lui Iohannis, 6.312 au fost pe site-uri, 483 la TV, 161 au fost la radio şi 127 în presa scrisă centrală, creşterea fiind datorată şi lansării candidaturii la Preşedinţie de sâmbătă, dar şi materialelor pe tema procesului de la Curtea Supremă privind posibila sa incompatibilitate.

În creştere faţă de săptămâna precedentă este şi Elena Udrea, aflată pe locul al treilea în top, evoluţia fiind în legătură tot cu lansarea candidaturii sale, marşul de duminică şi ieşirea la berărie cu Traian Băsescu. Dacă săptămâna precedentă Udrea a avut un total de 2.535 de apariţii, în săptămâna 22 - 28 septembrie ea a înregistrat 4.063 de apariţii (3.514 pe site-uri, 362 la TV, 84 la radio, 103 în presa centrală).

Aflat pe locul patru, Călin Popescu Tăriceanu creşte şi el puternic ca număr de apariţii, de la 1.840 la 3.103 (2.659 pe site-uri, 278 la TV, 97 la radio, 69 în presa centrală), revenind astfel aproape de cota pe care a avut-o în urmă cu două săptămâni.

Intrat intempestiv în cursa pentru Palatul Cotroceni, fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu ocupă locul cinci ca mediatizare, cu 1.948 menţiuni, din care 1.672 pe site-uri, 169 la TV, 49 la radio şi 58 în presa scrisă centrală, multe referiri fiind la demisia sa din funcţia de director al SIE pentru a reintra în politică, nu la activitatea electorală.

Pe locul şase, Monica Macovei aproape şi-a dublat apariţiile de la 989 la 1.792, clasându-se după Meleşcanu, dar depăşindu-l pe Kelemen Honor faţă de săptămâna precedentă. Ea a înregistrat 1.462 apariţii pe site-uri, 179 la TV, 93 la radio, 58 în presa centrală.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, aflat pe şapte, are o creştere uşoară a mediatizării, de la un total de la 1.287 la 1.354, plusurile fiind la TV şi radio. Pe medii de difuzare, Kelemen Hunor a avut 1.126 de apariţii pe site-uri, 123 la TV, 71 la radio, 34 în presa scrisă.

Locul opt este ocupat de Dan Diaconescu, care are de 2,5 ori mai multe numărul de menţiuni decât săptămâna precedentă, crescând de la 401 la 1.005 - 826 pe site-uri, 105 la TV, 46 la radio, 28 în presa centrală.

Ceilalţi candidaţi la Preşedinţie înregistrează sub 700 de menţiuni, unii dintre ei fiind necunoscuţi sau intrând în cursă în ultimul moment.

Mediafax Monitorizare va realiza săptămânal astfel de analize, până la primul tur al scrutinului prezidenţial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici