Anastase: PSD Prahova încearcă să "fraudeze" alegerile în judeţ agresând alegătorii

Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, susţine că deţine informaţii potrivit cărora PSD Prahova ar încerca să "fraudeze" alegerile la nivelul judeţului prin agresarea alegătorilor, Anastase acuzând PSD de vandalizarea mai multor panouri şi corturi de campanie ale candidatului Traian Băsescu.

Anastase: PSD Prahova încearcă să "fraudeze" alegerile în judeţ agresând alegătorii (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care deţine şi funcţia de preşedinte al PDL Prahova, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, că în ultimele trei zile a primit informaţii potrivit cărora reprezentanţi ai unor "clanuri" din judeţul Prahova şi din judeţele învecinate acestuia, precum şi angajaţi sau foşti angajaţi ai unor "firme de bodyguarzi" ar fi recrutaţi în numele preşedintelui PSD Prahova, Mircea Cosma, şi direct de către fiul lui Cosma, Vlad, care ar chema interlopii în Ploieşti în noaptea dinaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, precum şi în ziua scrutinului.

"Este vorba despre sute de oameni care sunt chemaţi în Ploieşti în ziua alegerilor şi în noaptea dinainte, oameni care se pare că s-au autodenumit brigăzile roşii", a spus Anastase, adăugând că deţine informaţiile pe care le-a făcut publice "din cel puţin zece surse".

În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor a cerut public Prefecturii Prahova, Poliţiei judeţene şi Serviciului Român de Informaţii să verifice aceste informaţii. Ea a mai spus că ştie şi numele "clanurilor" pe care PSD le-ar chema la Ploieşti în ziua alegerilor, dar nu face publice aceste nume, ci le va spune poliţiştilor.

De asemenea, Roberta Anastase a precizat că în ultimele nopţi membrii echipelor de campanie ale PDL au fost agresaţi fizic, iar mai multe panouri şi corturi de campanie ale candidatului Traian Băsescu au fost vandalizate în Ploieşti, Anastase susţinând că este convinsă că în spatele acestor acţiuni se află tot PSD.

Contactat telefonic, fiul preşedintelui PSD Prahova, Vlad Cosma, a declarat pentru MEDIAFAX că nu cunoaşte "niciun clan" în Prahova "în afara clanului Anastase" pe care "cu siguranţă" nu l-a contactat.

În ceea ce priveşte acuzaţiile privind agresarea, în ultimele nopţi, de către PSD, a echipelor de campanie democrat - liberale, Vlad Cosma, care coordonează echipele de campanie ale PSD Prahova, a spus că aceste echipe nu lucrează pe timp de noapte.

"Bănuiesc că nici la PDL nu se lucrează şi nu se face campanie noaptea decât dacă comit ilegalităţi sau desfăşoară o campanie murdară", a adăugat Cosma.

De asemenea, fiul preşedintelui PSD Prahova a mai spus că de la alegerile locale de anul trecut caută să afle cine a vandalizat panourile electorale ale tatălui său, Mircea Cosma, care a candidat pentru şefia Consiliului Judeţean Prahova şi a şi câştigat alegerile.

"De mai bine de un an nu am reuşit să aflu nici cine a distrus panourile în campania de la locale, şi nici cine a postat graffiti cu caracter defăimător la adresa candidaţilor PSD" a mai spus Vlad Cosma.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
ANASTASE ,
ACUZAŢII PSD PRAHOVA ,
alegeri ,
alegeri prezidenţiale ,
alegători
COMENTARII
  • antiignortru 3 dec 2009

    pai daca nu militezi ptr aducerea armatei in RO SA faca ordine smile)))))

  • ENE NICANOR GEORGE 22 nov 2009

    Prahova-coordonata politic de prersedinta Ccmerei Deputatilor R.ANASTASE l-UNDE a toate cele 719 secţii de votare ştampilele au fost distribuite IN MOD INTENTIONAT greşit-TOCMAI PENTRU A SE INTARZIA PROCESUL ELECTORAL,SI A SE JUSTIFICA DE CE SE FAC DUPA CE SE INSEREAZA -TRANSPORTURILE SPECIALE DE ALEGATORI,TURISMUL ELECTORAL.
    FRAUDATORII PDListi TREBUIE ARESTATI IMEDIAT -
    EXEMPLUL L-A DAT CLANUL BASESCU CARE DESI NU MAI DOMICILIAZA IN IMOBILUL VANDUT DE ANI DE ZILE,-.

  • Ivan 19 nov 2009

    Credeam ca lasam PSD-ul sa faca chestile astea ca sa aiba si ei macar o sansa pentru turul 2.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa