Anastase: Voi propune Biroului Permanent suspendarea activităţii Comisiei Udrea
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că va propune Biroului Permanent al acestei Camere suspendarea activităţii Comisiei de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea.
Anastase: Voi propune Biroului Permanent suspendarea activităţii Comisiei Udrea (Imagine: Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)

Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a decis convocarea Biroului Permanent al Camerei pentru ziua de miercuri, la ora 14.00.
Anastase a precizat că va propune conducerii Camerei suspendarea activităţii comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea, pe motiv că această comisie are alte obiective decât cele votate de plenul Camerei Deptuaţilor.
Roberta Anastase a precizat că scopul şedinţei Biroului Permanent convocat de ea pentru miercuri este de a discuta stenogramele apărute în presă privind activitatea comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea.
Anastase a menţionat că această comisie parlamentară de anchetă a fost votată de plen şi avea ca obiectiv verificarea legalităţii şi a modului în care sunt cheltuiţi banii publici, dar că, din stenogramele apărute în presă, reiese că "membrii comisiei şi-au propus să-i construiască un dosar penal doamnei ministru (Elena Udrea - n.r.)".
"Voi propune Biroului Permanent să suspende activitatea comisiei de anchetă, pentru că, aşa funcţionează în acest moment, funcţionează având alte obiective", a spus Anastase.
Ea a precizat că are un punct de vedere personal, arătând că, dacă ar mai fi ceva de salvat din imaginea Parlamentului, acest lucru s-ar face prin demisia unor membri ai comisiei.
PDL cere oficial desfiinţarea Comisiei Udrea, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele Adriean Videanu, după şedinţa conducerii democrat-liberale.
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot
-
Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii de pe Jiu
Codul portocaliu de inundaţii instituit pentru râul Jiu şi afluenţii acestuia din sectorul Filiaşi-Podari a fost ridicat, duminică după-amiază, de hidrologi, care au decis totuşi să menţină avertizarea cod galben pentru respectiva zonă. citeşte tot





Personal, m-am bucurat cand am vazut femei in guvern si mai ales un presedinte-femeie la Camera Deputatilor. Am fost intodeauna de parere ca femeile sunt mai ponderate si mai putin excesive desi aveam un examplu contrar in Monica Macovei. Ce-i drept pe Macovei nu o puneam la socoteala deoarece unii…
bai nene,..de unde a mai aparut si suficienta asta de anastase??? are un cv la camera deputatilor de ***. cica in 1991 a intrat in pd la,..15 ani!!!...tare de tot chestia asta
apoi cica a participat la nu stiu ce proiecte,...unul fiind cu sinergia marii negre!!!???? si madam udrea are tema de doctorat in ...stiinte militare, offff.unde esti tu tepes?? tot ceva legat de marea neagra ....bai frate, toate panaramele au ajuns sa reprezinte tara asta???...cand vorbeste zici ca-i o morisca de debitat prostii ,..nu stiu n-o mai suport pe nulitatea asta la fel ca pe ridzi si udrea,..cand sunt impreuna zici ca sunt la hollywood,...toale, genti si posete, zambete de 2 bani,..
bai nene, daca erau unguroaice as mai fi zis,...dar asa baltatele noastre nu sunt bune la produs,..nimic!!!!
sunt doar revoltat si atat,...ma duc sa vad un meci de fotbal, ca degeaba ne tot racim gura pe bloguri, siteuri si altele asemenea,,...noua ne trebuie o dictatura din aia crancena ca sa ne mai miscam!!!
sictir <........
serviciul de info secrete ale mai sunt la nita ministrul de interne, adica la mine almanahe. eu stiu tot ce se discuta. inregistrarea a fost facuta cu un telefon celular tip nokia fabricat la cluj. acesta a fost lasat deschis de imbecilul de ciorban, dupa un chiolhan la care a consumat 1l de vodka, 2 kile de vin si 5 beri. creierul lui e ca supa de gheare de pui de la economatu meu din ferentari.