ANI: Afirmaţiile lui Crin Antonescu privind cazurile Agenţiei, un mod de a pune presiune politică

Agenţia Naţională de Integritate susţine că afirmaţiile lui Crin Antonescu privind favoritisme politice în cazurile de la ANI şi acreditarea ideii că instituţia este instanţă de judecată pot fi interpretate ca un mod de a pune presiune politică nejustificată asupra inspectorilor de integritate.

504 afișări
Imaginea articolului ANI: Afirmaţiile lui Crin Antonescu privind cazurile Agenţiei, un mod de a pune presiune politică

Crin Antonescu (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Luând în considerare afirmaţiile domnului Crin Antonescu, Preşedintele Senatului României, exprimate în mass-media, referitoare la aşa-zisele favoritisme politice în privinţa cazurilor instrumentate de Agenţia Naţională de Integritate, precum şi acreditarea ideii că Agenţia este instanţă de judecată, în contextul dezbaterii publice a proiectului de lege privind modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, pentru o corectă şi completă informare a opiniei publice, Agenţia face următoarele precizări: Având în vedere faptul că acuzaţiile Preşedintelui Senatului, domnul Crin Antonescu, nu au fost însoţite de dovezi concrete care să susţină veridicitatea acestora, ele pot fi interpretate ca un mod de a pune o presiune politică nejustificată asupra inspectorilor de integritate", se arată într-un comunicat de presă de vineri al ANI.

Totodată, ANI susţine că astfel de afirmaţii pot induce în eroare opinia publică referitor la activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, care este investită prin lege să desfăşoare activităţi în interesul cetăţenilor.

"Acuzaţiile sunt contrazise de Rapoartele de audit extern independent al managementului şi activităţii ANI, care au fost aprobate fără recomandări şi înaintate Senatului României de către Consiliul Naţional de Integritate, organism reprezentantiv aflat sub control parlamentar, având rol de garant al independenţei şi, totodată, de supervizor al activităţii ANI şi care are în componenţă reprezentanţi ai tuturor partidelor politice precum şi ale altor instituţii", a precizat sursa citată.

ANI mai arată că, în conformitate cu prevederile legale, Rapoartele de audit extern independent reprezintă singurele documente care evaluează şi certifică dezvoltarea proceselor manageriale şi activităţii specifice Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie administrativă autonomă, potrivit dispoziţiilor articolului 116, alineatul 2 din Constituţie şi care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu principiile legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, a dreptului la apărare, precum şi prezumţiei dobândirii licite a averii.

Agenţia Naţională de Integritate solicită preşedintelui Senatului să se adreseze, conform prevederilor legale, în mod instituţional, Consiliului Naţional de Integritate "pentru lămurirea oricăror acuzaţii sau suspiciuni proferate în mass-media.

Totodată, Agenţia Naţională de Integritate arată că actele instituţiei sunt supuse controlului judecătoresc al instanţelor de control-administrativ, cu respectarea regimului juridic de contestare a actelor administrative.

ANI precizează că, în prezent, are pe rolul instanţelor de judecată aproximativ 3.200 de dosare, având ca obiect contestaţii în cazul rapoartelor de evaluare emise de instituţie.

"Au fost finalizate definitiv şi irevocabil un număr de 1.683 acte care intră în sfera de competenţă a Agenţiei, din care au fost câştigate un număr de 1.415 dosare (84%). Numai în situaţia în care persoana evaluată nu contestă în instanţă, în termenul legal, actul Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta devine definitiv în termen de 15 zile de la comunicare şi luarea la cunoştinţă de către persoana evaluată, conform Legii 176/2010 şi a jurisprudenţei instanţelor de judecată. Pentru exemplificare, menţionăm faptul că procedura de contestare este similară cu cea aplicabilă pentru orice act administrativ emis de alte autorităţi, precum Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Poliţia Rutieră etc. În situaţia în care actele nu sunt contestate, executarea lor devine obligatorie, având în vedere faptul că sunt emise de autorităţi investite prin lege cu prerogative de putere publică", se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit principiului independenţei operaţionale stipulat de articolul 15, alineatul 3 din Legea 144/2007, "preşedintele, vicepreşedintele şi inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispoziţii referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese şi incompatibilităţile de la nicio autoritate publică, instituţie sau persoană", se mai arată în comunicatul citată.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat joi că pe lângă Statutul deputaţilor şi senatorilor ar trebui ca şi legea privind funcţionarea ANI să fie "clarificată".

Antonescu a spus că ANI ar trebui să aibă atribuţii în a se sesiza cu privire la o posibilă încălcare a legii, de a cerceta conflicte de interese sau situaţii de incompatibilitate, dar că regimul ANI nu trebuie să-l depăşească pe cel al Parchetului, deoarece Agenţia nu este instanţă judecătorească.

El a atenţionat că dacă parlamentarul, chiar cu întârziere, are câştig de cauză în instanţă, nu i se mai poate da mandatul înapoi.

"Nu e vorba de persoana fizică, ci de faptul că o hotărâre administrativă nu poate să anuleze sau să schimbe voinţa populară, democratică. Numai o sentinţă judecătorească. Din acest punct de vedere, lucrurile ar trebui clarificate şi la nivelul legii ANI", a arătat Antonescu.

În opinia sa, ANI trebuie să aibă atribuţii pentru a se sesiza, pentru a cerceta conflicte de interese, incompatibilităţi, dar să aibă "un regim cel mult ca al Parchetului, care atunci când se sesizează cu privire la o posibilă încălcare a legii deschide o anchetă, adună dovezi şi cere trimiterea în judecată, şi numai atunci când o instanţă îl condamnă, respectivul om intră sub regimul pedepsei".

"Nu putem face din ANI o structură administrativă care nu aparţine puterii judecătoreşti. Nu putem face ceva care este mai mult ca Parchetul şi care ţine loc de instanţă. ANI nu este instanţă judecătorească", a apreciat preşedintele Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici