Antonescu: Acordul cu PSD este "altfel", nu este rezultatul unor negocieri pe funcţii
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că acordul semnat împreună cu liderul PSD Mircea Geoană este altfel decât cele încheiate până în prezent, deoarece nu a fost încheiat la sfârşitul unor zile şi nopţi de negocieri pentru funcţii.
Antonescu: Acordul cu PSD este "altfel", nu este rezultatul unor negocieri pe funcţii (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
"Sunt optimist în legătură cu şansele de a realiza acest acord în spiritul şi litera lui, de a începe după 6 decembrie, cu un nou preşedinte, cu o nouă formulă politică, (...) sunt optimist pentru că din capul locului acest acord s-a încheiat altfel decât cele pe care în asemenea împrejurări le-aţi cunoscut până acum", a spus Antonescu.
Liderul PNL a adăugat că acordul "nu a venit la capătul unor zile şi nopţi de negocieri pentru funcţii, ministere, pentru poziţii de putere", a mai spus el.
Preşedinţii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi, respectiv, Crin Antonescu, au semnat, miercuri, acordul de colaborare între cele două partide, prin care liberalii îl vor susţine pe liderul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
De asemenea, alături de Mircea Geoană şi Crin Antonescu s-au aflat preşedintele PC, Daniela Popa, şi prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.
În spatele acestora s-a aflat un panou pe care scria: "O singură Românie".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, că PNL a decis să îl susţină pe liderul PSD Mircea Geoană în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dacă se va negocia şi semna un acord bazat pe principii liberale.
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot





Sper ca si voi astia care lasati commenturi pentru ca asa trebuie, o sa faceti lucrul bun si o sa votati pentru raul cel mai mic. Iohnis sper ca o sa miste si cat de putin lucrurile si o sa fiu multumit.
"Altfel" cum? ca eu nu pot sa inteleg care este scopul acestui acord, altul decat functiile.
Si, daca il cred pe cuvant ca nu urmaresc functii, as vrea sa nu vad liberali in functie de conducere, ci ei sa se limiteze la oamenii din spatele "ideilor liberale" pe care le vor promova oamenii PSD aflati in functii.
As vrea sa o vad si pe asta, ca doar este de "bun simt", nu?!
Bravo Antonescule,imi pare rau ca nu esti tu in turul 2.
Chiar ma duc sa votez PSD & Geoana,desi o sa regret...iar,dintre 2 rele,ala mai mic:(
Aplaudacilor pro-Base,sa ma postati aici si dupa alegeri,sa-mi explicati cum a "taxat" electoratul decizia astora..
PS:voi nu sunteti electoratul,nu vb in numele lui,sunteti doar o parte(o parte scarboasa)