Antonescu: Adversarilor noştri le-au mai rămas doar minciunile şi amintirile lăutăreşti

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la lansarea candidaţilor USL din Cluj, că adversarilor politici ai Uniunii nu le-au mai rămas decât "minciunile" şi "amintirile lăutăreşti".

365 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Adversarilor noştri le-au mai rămas doar minciunile şi amintirile lăutăreşti

Crin Antonescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Lor, adversarilor noştri politici, le-au mai rămas minciunile de zi cu zi, calomniile de zi cu zi şi amintirile lăutăreşti, apărute mai nou. Noi avem de luptat nu cu ei, noi trebuie să ne organizăm, noi trebuie să-i convingem pe toţi compatrioţii noştri că avem ceva de oferit şi de construit împreună, dar lupta noastră este cu viitorul, provocarea noastră este ca după mulţi ani, după multe decenii să putem începe construirea unui proiect naţional", a susţinut liderul PNL în faţa militanţilor USL reuniţi la Cluj pentru lansarea candidaţilor la parlamentare.

Antonescu a mai susţinut că reprezentanţii USL au două secrete pe care nu le ştiu nici Mihai Răzvan Ungureanu, Traian Ungureanu sau Traian Băsescu: "legătura cu oamenii reali, cu oamenii în suferinţă, cu oamenii care vor să muncească" şi "unitatea şi încrederea" între liberali, pesedişti şi conservatori.

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, într-un interviu pentru "Kamikaze", că în liceu a cântat într-o formaţie "un fel de rock săltăreţ". El a relatat că apoi a ajuns să cânte la nunţi şi restaurante.

"Nu cu formaţia, ci cu un om pe care l-am apreciat enorm, Petrică Mandache, rom, instrumentist, cel mai slab om pe care l-am văzut în viaţa mea, slab şi tuciuriu, atât de slab încât îi vedeai oasele, pur şi simplu. Avea nişte mâini însă absolut fermecate, pe ce punea mâna se transforma în instrument. De la el am învăţat tehnici de bas, iar odată, pe un pian uşor dezacordat, l-am auzit atacând Simfonia a doua de Rahmaninov. De la nunţi câştigam câteva sute de lei. Trebuia să am grijă să nu afle părinţii, dar aveam bani de buzunar. Cântam din repertoriul Azur, «Se mărită Mona mea», «Cenuşăreasa», acelea erau deliciul, că nu mergeam să cânt Beatles", a relatat Ungureanu.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici