Antonescu: Nu e nevoie de un protocol scris, nu se discută de tehnocraţi asumaţi politic

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu este nevoie de semnarea unui protocol scris pentru suţinerea unui Guvern de tehnocraţi neasumaţi politic, condus de Klaus Iohannis, infirmând că s-ar fi discutat la Senat despre tehnocraţi asumaţi de partide.

Antonescu: Nu e nevoie de un protocol scris, nu se discută de tehnocraţi asumaţi politic (Imagine: Mediafax Foto)

Întrebat dacă s-a semnat sau se va semna un protocol scris pentru susţinerea unui Guvern de tehnocraţi condus de Iohannis, Antonescu a infirmat acest lucru, menţionând că este o voinţă a partidelor politice.

"Nu e nevoie de aşa ceva, e o voinţă care se exprimă tocmai în consultările cu preşedintele. În momentul în care Klaus Iohannis va fi desemnat (....) atunci, în perioada pe care o are la dispoziţie constituţional pentru alcătuirea echipei şi programului am putea să schiţăm un acord pentru susţinerea parlamentară a acestui guvern de independenţi condus de Klaus Iohannis. Nu e vorba de nici un fel de alianţă politică între partidele care împreună îl susţin pe acest prim-ministru. E aproape un Guvern de uniune naţională", a susţinut Crin Antonescu.

Întrebat dacă s-a stabilit vreun algoritm după care fiecare partid propune un număr de tehnocraţi pentru anumite ministere, liderul PNL a spus că "absolut deloc".

"Nu s-a discutat despre un partaj între partide al tehnocraţilor. N-am vorbit despre tehnocraţi asumaţi de partide în niciun fel. E vorba chiar de guvern de tehnocraţi, de răspunderea primordială pe care Iohannis o asumă, de o echipă pe care domnia sa o propune şi pe care ne-o va prezenta în cadrul discuţiilor cu grupurile politice. Dar nici noi, nici celelalte partide nu i-am pus măcar în discuţie lui Klaus Iohannis faptul că la cutare sau cutare minister avem noi nişte tehnocraţi pe care-i ştim bine", a afirmat preşedintele PNL.

În ceea ce priveşte limitarea mandatului, Antonescu a menţionat că este un Guvern cu depline puteri, care se apucă de treabă în România, a cărui "durată de viaţă e în funcţie de performanţă".

"Mi-am spus punctul de vedere al meu şi al PNL, este un Guvern cu depline puteri, un Guvern care se apucă de treabă şi a cărui durată de viaţă e în funcţie de performanţa sa, în primul rând de performanţa la guvernare", a spus Antonescu, menţionând că în întâlnirea de la Senat nu s-a discutat despre oamenii cu care doreşte Iohannis să lucreze.

Liderul PNL a precizat că Iohannis, dacă va primi mandatul, "va purta discuţii, va prezenta echipa şi elementele de program al domniei sale", adăugând că din partea PNL s-a bucurat de maximum de încredere şi de "mână liberă".

"Noi am pledat pentru soluţia Johannis şi mă bucur că o susţin şi ceilalţi, în condiţiile în care acest om să aibă şansa de a-şi face echipa şi de a lua măsurile pe care le consideră necesare. El e cel care-şi asumă răspunderea în condiţii dificile, el trebuie să aibă această putere", a menţionat Crin Antonescu.

El a spus că presupune că şi celelalte partide vor adopta poziţia de a nu numi membri politici în Guvern şi de a susţine un Guvern condus de un independent, Johannis, şi cu specialişti fără apartenenţă politică în componenţa Guvernului, adăugând că, în discuţiile de miercuri nu s-a luat nicio clipă în discuţie varianta unui Guvern politic.

Pe de altă parte, liderul liberalilor a refuzat să comenteze propunerea PDL de premier, în persoana lui Lucian Croitoru, menţionând că nu a auzit de această propunere.

"Am auzit de Emil Boc, pe care îl cunoaşteam, dacă există o propunere vehiculată pe surse, nu am de ce s-o iau în calcul. În acest moment, propunerea PD, oricare ar fi ea, cred că nu contează, având în vedere că o majoritate de 67% are un candidat şi-l propune preşedintelui spre desemnare", a spus Antonescu.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ANTONESCU ,
GUVERN ,
propunere ,
guvern de tehnocraţi ,
independent ,
susţinere ,
senat
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa