Antonescu: Nu l-am urât pe Băsescu, îmi interzice confesiunea de creştin-ortodox. Ponta: Eu îl urăsc

Crin Antonescu şi Victor Ponta au avut, luni seară, un schimb de replici privind relaţia pe care au avut-o în USL şi care a evoluat, potrivit lui Ponta, de la mare prietenie la mare ură şi înapoi, dar şi relaţia cu Băsescu, Antonescu spunând că nu l-a urât, în timp ce Ponta a afirmat contrariul.

656 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Nu l-am urât pe Băsescu, îmi interzice confesiunea de creştin-ortodox. Ponta: Eu îl urăsc

Antonescu: Nu l-am urât pe Băsescu, îmi interzice confesiunea de creştin-ortodox. Ponta: Eu îl urăsc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Am avut o relaţie foarte bună cu domnul Tăriceanu, dar mai puţin tumultoasă. Cu domnul Antonescu am fost de la mare prietenie la mare ură şi înapoi, după personalitatea fiecăruia”, a spus Ponta, care a intervenit telefonic într-o emisiune la Realitatea TV în care era intervievat Crin Antonescu.

TITLURILE ZILEI

”Eu nu am urât, să ştiţi că nu urăsc pe nimeni. Nu l-am urât nici pe Băsescu. Îmi interzice confesiunea mea de creştin-ortodox, ceea ce cred că dumneavoastră înţelegeţi foarte bine”, a replicat Antonescu.

”Eu pe domnul Băsescu recunosc că pot să spun că-l urăsc, da”, a spus Ponta.

Discuţia dintre cei doi despre ură a pornit de la o serie de aserţiuni legate de persoana actualului preşedinte.

”Important e ca în România nimeni care va fi în locul lui Traian Băsescu să nu mai facă nimic din ce a făcut Traian Băsescu”, afirmase, anterior, Antonescu.

”Eu cred că oricine va fi preşedinte din decembrie nu va mai avea puterea lui Traian Băsescu şi ăsta e un lucru foarte bun. Teama mea e ca Traian Băsescu să nu rămână cu putere din decembrie, el ca persoană. Traian Băsescu a avut mult prea multă putere şi a folosit-o rău şi oricine are atâta putere la un moment dat o foloseşte în sens negativ. Mi-e teamă de un singur lucru, să nu rămână tot Traian Băsescu, fără să fie preşedinte, cu mai multă putere decât merită un om care a fost demis în 2012 la un referendum de care nici Crin Antonescu nu s-a dezis”, a susţinut Ponta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici