Antonescu: Orice preşedinte din lume şi-ar dori un premier ca Emil Boc
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, ironic, sâmbătă, după ce a fost întrebat cum ar colabora cu Emil Boc, în cazul în care ar fi ales preşedinte, că orice şef de stat din lume poate lucra cu actualul prim-ministru şi că oricare şi l-ar dori premier.
Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj, cum ar lucra cu Emil Boc, în cazul în care ar fi aleş preşedinte, Crin Antonescu a precizat că îl simpatizează, ca persoană, pe acesta, dar a spus că, în calitate de premier, orice preşedinte din lume "poate lucra perfect cu Boc" şi că acesta este "de dorit pentru orice preşedinte".

"Dacă vorbim de premierul Boc, eu cred că orice preşedinte din lumea asta şi-ar dori să lucreze cu premierul Boc. Este de dorit pentru orice preşedinte din lumea asta să aibă un premier Boc", a răspuns ironic Antonescu, după care a adăugat că o discuţie despre această eventuală colaborare este prematură.
În plus, a afirmat preşedintele PNL, "cenzura" asupra unui premier o exercită Parlamentul, nu preşedintele.
"Doar Parlamentul poate depune o moţiune de cenzură şi atunci premierul pleacă. Preşedintelui poate să-i placă sau nu şi aveţi suferinţa de trei ani a domnului Băsescu, cu premierul Tăriceanu, şi dacă Parlamentul nu l-a dat jos...", a spus Antonescu.

Acesta a participat la Congresul UDMR care se desfăşoară la Cluj, după care s-a întâlnit şi cu liberalii locali.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





opinia ta aici
ati vrea voi sa fiti ca antonescu crin.ar trebui sa fim mindri ca mai exista in romania oameni care au curajul sa-i tina piept lui basescu si a devenit catelul lui,sa-i spele picioarele sau ca boc sa-i sufle in fund. ar trebui sa mai analizati putin situatia actuala din tara . bravo crin .tot inainte,
mai vacarilor, slugi platite prost in beciul din sos. kiseleff, marean almanahe v-a dat de gol: degajati pista ca nu e de voi pe acest forum. scrieti la mumele voastre in limbajul acesta porcesc, inscrietile la harvard ca principulea duda, poate candidati si voi la un ciolan mai banos si mai demn de niste barbati chiar daca mameluci, eunuci, fara *****. nu impresionati pe nimeni cu vomitul vostru pe net, doar ca va innecati in el. guvernul actual este cel mai bun de la razboi incoace. tara trece prin cea mai mare incercare de la razboi, dar actualii guvernanti se ocupa de voi, nu ca bisnitarii de ferentari care s-au perindat in diktaturile iliescu-nastase. meritati o mangaiere de la minerii lui ilici