Antonescu: PNL va merge la consultările de la Cotroceni

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, la finalul BPC, că PNL va participa la consultările iniţiate de preşedintele Băsescu, precizând că poziţiile partidului au fost anunţate public, dar precizând că nuanţele mandatului vor fi stabilite în şedinţa BPC de lunea viitoare.

Antonescu: PNL va merge la consultările de la Cotroceni (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Am primit invitaţia, sigur că PNL va merge la aceste consultări, întotdeauna ne-am dus, nu există niciun motiv să nu discutăm aceste lucruri. Mandatul în linii mari este formulat de mai multă vreme, se cunosc şi priorităţile noastre legislative, se cunoaşte şi poziţia noastră privitoare la modificarea Constituţiei în baza referendumului. Se cunosc poziţiile noastre, nuanţele vor fi definite la următorul Birou Politic", a spus Antonescu.

El a mai spus că fiind invitaţi trei oameni, "componenţa echipei e chiar o chestiune secundară şi va fi stabilită luni".

"Pe lângă mine vor fi încă doi oameni, dacă nu voi fi eu, vor fi trei", a conchis Crin Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele şi grupurile parlamentare, pentru lunea viitoare, la Palatul Cotroceni, pentru consultări legate de modificarea Constituţiei, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse politice. Consultările ar urma să înceapă la ora 15.00.



comentează şi tu Momentan sunt 10 comentarii
Taguri:
NTONESCU ,
CONSULTĂRI ,
BĂSESCU
COMENTARII
  • Anonymus 10 mar 2010

    Si problema cumulului de functii ar trebui abordata in aceasta propunere de modificare a constitutiei. Ori parlamentar, ori ministru.

  • Penelist 10 mar 2010

    Ce sa caute nimicul asta de crin antonescu la Basescu. Nu a facut nimic in Senat -doar chiul si aranjamente. Cu el PNL ajunge la 7 %. Nu se compara cu Tariceanu ,nici chiar cu Ludovic Orban. HALAL de PNL - pe cine are presedinte! Sa mearga la televiziunile lui Felix _Motanul cu purceaua de Norica Nicolai. Intrebare : De ce Norica Nicolai si escrocul ala de Becali nu sunt la Parlamentul; European . Freaca TV-urile si fotbal HALAL Parlamentari Europeni- pe ce iau banii ?

  • PNL = KGB 10 mar 2010

    S-au aciuiat toti securistii in gangul asta de buzunar care a pus mana pe un logo cu ceva blazon. Toti liberalii au intarit PDL, iar mana 2a e pe plecare. Clasa 3a securistii si-au ales un popandau care nici macar bun de gura e decat pt. Zabrautii lui Almanahe cu care s-a si facut frate de cruce. PNL E CONDUS DE TOV. COL KGB DINU PATRICIU. Tot ce era bun in tara asta a fost jefuit de clanurile securistilor ca astia aveau toate informatii si santajau pe cine voiau. Ieri la tvr, prostalaul lipovea

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa