Antonescu: Să stabilească Băsescu câte ministere revin partidelor, pe ale PNL i le dau lui Iohannis

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a criticat, miercuri seară, pe şeful statului pentru că "ignoră" noua majoritate parlamentară, apreciind că Traian Băsescu refuză să ia act de realitate şi să pună în aplicare o soluţie recunoscută de toată lumea.

Antonescu: Să stabilească Băsescu câte ministere revin partidelor, pe ale PNL i le dau lui Iohannis (Imagine: Mediafax Foto/Ovidiu Dumitru Matiu)

"Nicăieri în Constituţie nu e precizat undeva dreptul preşedintelui de a stabili culorile politice, natura Guvernului. Sunt nişte mecanisme seci, constituţionale. Pe domnul Băsescu l-a apucat dragostea pentru partidele politice, din partea mea nu e niciun fel de problemă. Să stabilească dânsul câte ministere i-ar reveni fiecărui partid, PNL are patru ministere, le asum după cum asum oricum tot Guvernul Iohannis, i le dau lui Iohannis şi îi spun: «domnule, pune pe cine vrei, pe socoteala noastră»", a susţinut Crin Antonescu.

El a criticat comportamentul şefului statului la consultările de miercuri.

"Băsescu, azi, un pic mai supărat, mai nervos. Nu ştiu de ce, pentru că găsisem o soluţie pentru ţara pe care o conduce, şi-a ţinut lungul discurs pentru presă în care a ocărât din nou partidele, care pentru o dată chiar îşi făcuseră datoria, toate, mai puţin partidul acela al domniei sale, a aruncat din nou vina pe toată lumea. A ameninţat că nu se mai plătesc pensiile şi salariile şi după aia a dat presa afară. Dincolo de lipsa de educaţie, e vorba de modul de a înţelege politica...", a spus Antonescu.

El a invocat şi faptul că "Băsescu refuză să ia act de realitate, de o realitate politică" şi "refuză să pună în aplicare o soluţie recunoscută de toată lumea, mai puţin de PDL, de toată opinia publică".

"Toată lumea are numai cuvinte de apreciere. Domnul Băsescu ignoră toată treaba asta şi ce face!? Ne va băga pe gât un Guvern cu domnul Boc, cu altcineva care va veni în Parlament şi în condiţiile astea va cădea. După aia ne mai ţine 30 de zile fără Guvern şi va mai încerca o dată să vadă dacă nu cumva din frica de alegeri parlamentare nu cedăm. Aşa cum a fost convins că nu o să treacă moţiunea de cenzură pentru că îi cumpără, îi amenninţă pe parlamemtari, nu le-a mers şi nu o să le meargă", a conchis liderul PNL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a rugat partidele să continue discuţiile pe tema nominalizării premierului "până mâine (joi - n.r.) în jurul prânzului", el făcând, totodată, un apel la "responsabilitate".

Şeful statului a spus că România are nevoie, în prezent, de un premier care să aibă experienţă economică, în relaţia cu băncile şi cu instituţiile economice şi financiare internaţionale.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
ANTONESCU ,
BĂSESCU ,
consultări ,
majoritate parlamentară ,
partide politice
COMENTARII
  • NONY 17 oct 2009

    CHIAR DACA UN MILION DE PERSOANE CRED INTR-O PROSTIE, NUMITA TRAIAN BASESCU, TOT PROSTIE RAMANE. CAND BASESCU VORBESTE DESPRE NORMALITATE SI MORALITATE IN POLITICA, NOCIODATA NU SE REFERA LA EL SAU EBA SAU P.D.-L. DIN NEFERICIRE SE MANIFESTA CA PRESEDINTE JUCATOR DOAR CAND INTERESUL PERSONAL I-O CERE, IAR ATUNCI CAND INTERESELE NATIONALE LEGATE DE CRIZA ECONOMICA SAU DE LUPTA ANTICORUPTIE SUNT IN JOC, PREFERA SA DEVINA IPOCRIT SAU ABSENT. MAI GRAV A PRODUS O CRIZA POLITICA SI GUVERNAMENTALA IMPOTRIVA INTERESULUI NATIONAL. CUVINTELE “STATUL SUNT EU” APARTIN REGELUI FRANTEI LUDOVIC AL XVI-lea SUPRANUMIT SI “REGELE SOARE”. “REGELE” P.D.-L. TRAIAN BASESCU CREDE IN DEMOCRATIE MAI PUTIN DECAT LUDOVIC AL XVI-lea SUPRANUMIT SI “REGELE SOARE”. A RAMAS LA COMPORTAMENTUL DE MARINAR IN CARE A ACTIVAT. IAR DIN OM FACI MARINAR, DAR DIN MARINAR NUMAI FACI OM NICIODATA. ASTEPT CA SUSTINATORII “ONESTI” A LUI TRAIAN BASESCU SA-MI EXPLICE AFACERILE MARINARULUI CU DAN BESLIU SI SORIN VULPESCU, PATRONII RESTAURANTULUI GOLDEN BLITZ SI AL EURO CONSTRUCT TRADING S.R.L. DAR SI “PARTENERUL IDEAL” DE AFACERI AI MINISTRILOR P.D.-L. SA-MI EXPLICE DESPRE APARTAMENTUL DE UN MILION DE EURO AL IOANEI BASESCU LUAT DE LA POPOVICIU, DE IMPLICAREA IN SCANDALUL “DOI SI-UN SFERT” LUAND APARAREA LUI POPOVICIU, DESPRE CANDIDATURA LUI EBA , FIICA CEA MICA, FINANTATA GENEROS, DE DANSATOAREA LA BARA, MONICA IACOB RIDZI DIN FONDURI PUBLICE, DESPRE AFACERILE DUBIOASE ALE FRATELUI. ASTEPT EXPLICATII IN LEGATURA CU PROMOVAREA “VALORILOR”: UDREA(SEXI BUZOIANCA), ANASTASE, CRISTINA TRAILA(presedinte al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice care functioneaza pe post de “DETERGENT DEZINFECTANT – SOLUTIE ALBITOR” AL PENALELOR SI PENALILOR DIN P.D.-L. SAU FOSTA DANSATOARE LA BARA, MONICA IACOB RIDZI. OARE CATE “PROMOVARI DE VALORI” SAU AFACERI DUBIOASE ALE FAMILIEI PREZIDENTIALE AR TREBUI SA INGHITIM PANA CAND TRAIAN BASESCU VA INTELEGE CA NUMAI POATE FI ALES PRESEDINTELE ROMANIEI?

  • Gigi 15 oct 2009

    Ordinarul asta de Basinescu nu mai poate de Constitutie, de parlament, de cea mai elementara regula a democratiei, aceea ca o majoritate formata in parlament da primul ministru, el pune tot de la lingaii lui din PD, ca sa fie la putere.
    Am o presimtire ca paranoicul asta insetat de putere (mai mult chiar decat de alcool) nu se va lasa dus din Palatul Cotroceni decat cu picioarele inainte.
    Credeam ca nu voi mai avea sentimentul asta de neputinta in fata unei veritabile dictaturi a unui politruc, pe care il aveam inainte de 1989.
    Sunt sigur ca, daca ordinarul asta mai prosteste lumea sa-l vooteze o data, va dizolva parlamentul si va modifica si constitutia, ca sa aiba puterea absoluta si sa-si aroge dreptul la inca 2 mandate.
    Pentru el, democratia e doar o vorba goala, orice ar scrie in constitutie el intrepreteaza dupa bunul plac, pentru a-si asigura intreaga putere lui si clicii de lingai si mafioti care-l inconjoara.
    Cel mai mare regret il am ca acum 4 ani am fost prostit de lacrimile lui regizate si l-am votat pe paranoicul asta insetat de putere si alcool.

  • mihai 15 oct 2009

    Mai crine mai, deja aveti socoteala facuta ("pune pe cine vrei, pe socoteala noastra"wink? Da' tu te gandesti ca vei pupa ceva la alegerile astea? Sau Johannes este planul "B"? In caz ca... ? Hai mai dom' profesor "ales al poporului" fii putin mai serios si explica-i si lu' tatucu ala al tau ca treburile se vor schimba - nu in favoarea voastra!!! Romanul s-a desteptat deja si va arunca toata mizeria politica de pe "scena"(indiferent de culoare). Tine minte: T O A T A ! ! ! Pana una-alta mai frecventeaza si matale locu' ala de munca, nu de alta da' o sa te penalizeze cu 30% pe trei luni astia de la cadre...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa