AUDIERI în Comisia pentru alegerile din 2009 | Udrea: Statul paralel, creat în 2009 / Oprea colabora cu Maior şi Coldea, fiind în conflict cu Geoană şi Vanghelie/ Planul în privinţa României, implementat cu partenerii din CIA ai conducerii SRI | VIDEO

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 s-a reunit, joi, pentru a-i audia pe Elena Udrea, Daniel Dragomir, Doru Paraschiv şi Marian Hăpău. Luni, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir s-a prezentat în faţa acestei comisii.

3447 afișări
Imaginea articolului AUDIERI în Comisia pentru alegerile din 2009 | Udrea: Statul paralel, creat în 2009 / Oprea colabora cu Maior şi Coldea, fiind în conflict cu Geoană şi Vanghelie/ Planul în privinţa României, implementat cu partenerii din CIA ai conducerii SRI | VIDEO

Elena Udrea audiată astăzi în Comisia pentru alegerile din 2009

Udrea: Judecători de la Curtea de Apel, contactaţi de Voicu pentru blocarea validării alegerilor

PSD a dorit să obţină blocarea validării alegerilor prezidenţiale din 2009 cu ajutorul unor judecători de la Curtea de Apel, care erau contactaţi de Cătălin Voicu, fapt cunoscut la acel moment, întrucât Voicu era „monitorizat”, a susţinut, joi, Elena Udrea, la Comisia de anchetă.

„În 2009, înainte de alegeri, se ştia că domnul Cătălin Voicu are o relaţie foarte bună cu anumiţi judecători. Era cunoscută relaţia şi influenţa pe care acesta o avea asupra unor judecători. În acest context, în anul 2009 era o presiune. Cătălin Voicu era cel mai bine relaţionat din partid cu justiţia, cu anumiţi judecători. Eu cred că cei care erau la PSD au încercat, diferenţa fiind foarte mică la care fusese declarat câştigător Traian Băsescu, eu cred că atunci au încercat cei de la PSD, care formaseră celula de criză la PSD, să câştige alegerile provocând renumărarea voturilor, ceea ce pentru un partid politic este ceva firesc”, a spus Udrea în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009.

„Ca urmare, (PSD, n.r.) a pornit această acţiune prin care a dorit renumărarea voturilor şi atunci s-a aflat că ei intenţionau să obţină blocarea validării alegerilor până când CCR ar fi declarat renumărarea şi ar fi făcut renumărarea, cu ajutorul unor judecători de la Curtea de Apel, care erau contactaţi de către Cătălin Voicu. Lucrul acesta s-a ştiut, Voicu era monitorizat”, a adăugat Udrea.

Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a declarat, luni, în comisia de anchetă a alegerilor din 2009, că scopul întâlnirii din casa lui Gabriel Oprea, în seara alegerilor prezidenţiale din 2009, a avut ca scop împiedicarea renumărării voturilor din Diaspora.

"Motivul a fost organizarea unei aşa-zise celule de criză pentru împiedicarea renumărării voturilor din Diaspora. Acele persoane s-au întâlnit la domnul Oprea pentru a identifica soluţii concrete pentru identificarea unei iniţiative venite din partea unor membri PSD care ar fi putut duce la renumărarea voturilor din Diaspora", a declarat Daniel Dragomir, în faţa comisiei de anchetă a alegerilor din 2009.

Fostul angajat SRI a mai spus că fiecare persoană prezentă la acea întâlnire avea un rol bine stabilit.

Udrea: Şefii de servicii sunt foarte bogaţi; Coldea se „îmbrăca în Vuitton”

Şefii serviciilor sunt oameni foarte bogaţi, care şi-au servit propriile interese, iar în România bătălia a fost şi pe bani, a precizat, joi, Elena Udrea în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, ea menţionând, în context, că Florian Coldea se „îmbrăca în Vuitton”.

Solicitată să precizeze ce elemente are în sprijinul afirmaţiei că Maior, Kovesi şi Coldea ar fi servit şi interese străine, Udrea a răspuns: „Eu cred că ei şi-au servit propriile lor interese. S-au folosit de povestea aceasta ca să servească interesele lor pentru că aici în România bătălia a fost şi pe bani”.

„Şefii aceştia de servicii sunt nişte oameni foarte bogaţi. Dacă ne uităm ce avere au şi pe unde locuiesc, pe unde îşi petrece vacanţele şi cum se îmbracă domnul Coldea... Ştiţi că am zis eu la un moment dat că se îmbrăca – na, ca femeie, văd – în Vuitton”, a adăugat Udrea.

Ea a menţionat că se referă la oameni cu foarte mulţi bani care s-au implicat în afaceri şi care au decis, prin pârghiile pe care le au în justiţie, ce om de afaceri este arestat, ce firmă se închide, ce firmă îi ia locul.

„Şi constatăm că sunt arestaţi oameni de afaceri români şi le iau locul oameni de afaceri străini, lucru care cred că le foloseşte lor foarte bine. Ei au firmele lor”, a mai spus Udrea.

Udrea: Planul în privinţa României, implementat cu partenerii din CIA ai conducerii SRI

Elena Udrea a expus, joi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, o teorie privind existenţa unui „plan” gândit în străinătate, referitor la România, care a fost implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI şi relaţiilor pe care le aveau Coldea şi Maior în SUA.

„Cât priveşte opinia mea, de unde cred că se întâmplă lucrurile acestea, eu sunt adepta teoriei conform căreia în lume, în momentul acesta, se luptă două forţe: Soros şi cei din jurul lui şi cei care se opun acestuia şi care sunt destul de puţini. N-am crezut şi, până nu de curând, eram dintre cei care spuneau: nici într-un caz, în România nu există decât statul nostru paralel intern pe care l-a construit Coldea. Am avut o părere, totuşi, exagerat de bună despre el, nu că n-ar fi fost un om care ar fi reuşit să pună în practică un plan complex şi chiar diabolic, dar nu a fost creaţia lui”, a spus Udrea.

„Cred că (planul, n.r.) are legătură cu ce vedem că se întâmplă acum în America şi este un plan care, în ceea ce ne priveşte pe noi, a fost influenţat şi implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI, relaţiilor pe care le aveau domnul Coldea, domnul Maior în Statele Unite. A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări. A mai prins şi în altă parte, dar la noi cel puţin este de mare succes, probabil având în vedere modelul nostru cultural şi comportamental”, a adăugat Udrea.

Începutul creării statului paralel a fost în 2009, planul fiind gândit în afara ţării, a mai precizat Elena Udrea, la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, ea menţionând că Florian Coldea a fost cel care a condus sistemul în România.

„Mult timp am crezut că (statul paralel, n.r.) a fost creaţia unui om, generalul Coldea. Azi realizez că se pune în aplicare un plan gândit în afara ţării. Ei au fost executanţi foarte buni, planul a avut succes. În România, cel care a condus sistemul a fost Coldea. Cine a preluat frâiele acum nu pot spune”, a adăugat Udrea.

Udrea: În 2009, Oprea colabora cu Maior şi Coldea, fiind în conflict cu Geoană şi Vanghelie

În 2009 Gabriel Oprea era „total” de partea PDL şi a lui Traian Băsescu şi colabora cu George Maior şi Florian Coldea, având un conflict cu Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, a precizat, joi, Elena Udrea, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009.

Udrea a precizat că Gabriel Oprea a fost numit ministru de Interne, la acel moment, unde a stat o lună şi a plecat din cauza presiunilor făcute de „gruparea Vanghelie”, pentru a face o anumită numire la „Doi şi un sfert”.

„Oprea a profitat de plecarea lui Geoană din ţară, şi l-a numit pe generalul Ardelean. A venit apoi interimar Nica, apoi Dragnea. Şi asupra lui Dragnea s-au făcut aceleaşi presiuni de a numi la <<Doi şi un sfert>> un apropiat al lui Vanghelie. A plecat şi Dragnea din acelaşi motiv”, a menţionat Udrea.

„Oprea a rămas în conflict cu conducerea PSD şi, în acord cu Maior, cu Coldea, au gândit înfiinţarea UNPR, care să susţină interesele sistemului. Atunci interesul era să susţină guverarea, chiar fără PSD. Aceste este motivul pentru care Oprea, în seara alegerilor, era total de partea noastră, a PDL şi a lui Băsescu. Era în conflict cu PSD, cu Geoană, mai ales cu Vanghelie, şi colabora cu Maior, cu Coldea, era de partea lor”, a subliniat Udrea.

Ea a spus că în timpul alegerilor nu a resimţit influenţa serviciilor, a „grupării Maior-Coldea” la vremea aceea.

Udrea: Statul paralel, creat în 2009. Coldea a condus sistemul în România

Începutul creării statului paralel a fost în 2009, planul fiind gândit în afara ţării, a precizat, joi, Elena Udrea, la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, ea menţionând că Florian Coldea a fost cel care a condus sistemul în România.

„2009 a fost începutul creării statului paralel. Apogeul a fost 2014-2015, apoi puterea lui a scăzut. Statul paralel funcţioneză şi azi, are o influenţă importantă în justiţie, în conducerea instituţiilor statului, ţine sub control clasa politică, Parlamentul, partidele politice prin lideri”, a spus Udrea.

„Mult timp am crezut că (statul paralel, n.r.) a fost creaţia unui om, generalul Coldea. Azi realizez că se pune în aplicare un plan gândit în afara ţării. Ei au fost executanţi foarte buni, planul a avut succes. În România, cel care a condus sistemul a fost Coldea. Cine a preluat frâiele acum nu pot spune”, a adăugat Udrea.

Ea a spus că Justiţia este intrumentul prin care „ţin totul sub control”.

„Controlau justiţia şi în 2009, prin prezenţa doamnei Kovesi în fruntea Parchetului General, colaboarea bună cu preşedinta ÎCCJ, care era Livia Stanciu, prin alţi judecători, procurori”, a spus Udrea.

Hăpău: E exclus ca MApN sau DGIA să execute interceptări ilegale

Şeful Direcţiei contrainformaţii militare în 2009, Marian Hăpău, a declarat, joi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că nici MApN, nici DGIA nu au tehnică pentru a face interceptări, el apreciind că este exclus să execute interceptări ilegale.

„MApN nu are tehnica în dotare, nici DGIA, pentru a intercepta persoane. Nu există posibilitatea ca MApN să execute interceptări ilegale”, a precizat Hăpău, fiind solicitat de către Comisia de anchetă să răspudă acuzaţiilor făcute de fostul ofiţer de contrainformaţii în cadrul DGIA, Doru Paraschiv.

Hăpău a spus că Paraschiv duce în zona „personală” relaţia profesională şi l-a acuzat de faptul că afirmă lucruri pe care nu le poate demonstra şi nici nu are dovezile necesare.

Hăpău a mai arătat că nu a avut informaţii despre existenţa unui comitet de iniţiativă la nivelul MapN privind alegerea lui Băsescu şi s-a declarat convins că nu a existat un asemenea comitet.

„DGIA nu are atribuţii pe linia alegerilor. În 25 de ani, de când activez în Direcţie, nu am avut informaţii care să vizeze vreo campanie electorală, nici nu ai putea avea ingerinţă în modul în care se votează”, a spus Hăpău.

Doru Paraschiv: Au fost supravegheate foarte multe persoane, fără mandat

Fostul ofiţer de contrainformaţii în cadrul DGIA, Doru Paraschiv, a declarat, joi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că foarte multe persoane au fost supravegheate fără mandat, el arătând că aceste acţiuni tehnice au lăsat „urme”, care pot fi demonstrate.

„Un alt aspect ilegal şi foarte grav a fost una din misiunile generalului Hăpău Marian, atunci ca şef al Direcţiei Cotrainformaţii. În cadrul structurilor proprii de contrainformaţii aveam şi acea diviziune a muncii specifice care se ocupa cu supravegherile. Şi să vă spun decât despre supravegherile tehnice: înaintea turului I, deci foarte mult s-a lucrat înaintea turului I, s-a continuat şi între tururi, dar cel mai mult s-a lucrat înaintea turului I”, a spus Paraschiv.

„Între turul I şi turul II nu a mai trebuit să fie volumul de muncă atât de mare pentru că ştiau despre ce a fost vorba acolo. Au fost supravegheate foarte multe persoane fără mandat. Trebuie să vă închipuiţi că şi atunci când ai mandat, din punct de vedere tehnic cineva efectuează acea supraveghere tehnică. Trebuie să vă imaginaţi că ce faci cu mandat, ca şi lucrător în munca asta specifică, poţi să faci şi fără mandat. Sunt urme, un profesionist, cu uşurinţă poate demonstra, tehnica lasă urme”, a adăugat Paraschiv.

Paraschiv a spus că nu fostul candidat PSD la prezidenţiale, Mircea Geoană, a fost „nucleul supravegherii”.

„Supravegherea persoanelor, ca volum procentual, a fost mai mare a celor din tabăra lor, au fost atât de neîncrezători în ei încât supravegherea era mai mult pe oamenii lor, nu ştiau pe unde mai deschid porţi sau uşi dacă înţelegeţi ce vreau să spun”, a menţionat Paraschiv.

El a spus că l-a „enervat” pe generalul Marian Hăpău pentru că i-a transmis că se încalcă Legea siguranţei naţionale prin aceste interceptări fără mandat, iar acesta l-a „degajat pe la spate, mişeleşte”, fiind „mutat succesiv dintr-un loc în altul până a fost executat mişeleşte”.

Fostul angajat SRI, Daniel Dragomir, a susţinut, luni, că prezenţa fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, la întâlnirile „semioficiale” desfăşurate în sediile SRI era de notorietate, întâlniri la care participau şi magistraţi sau politicieni.

„Au existat foarte multe astfel de întâlniri. Era la nivelul evidenţei şi notorietăţii, nu eram doar eu, erau zeci de ofiţeri din serviciu care cunoşteau despre aceste persoane şi despre alte persoane care au participat la aceste întâlniri”, a spus Dragomir, întrebat despre întâlnirile care avea loc la sediul SRI, în cadrul audierii sale de către Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

El a precizat că aceste întâlniri aveau un caracter „semioficial”, iar printre participanţi se numărau membri din cadrul Parchetului, din cadrul instanţelor judecătoreşti, din cadrul altor servicii de informaţii, dar şi oameni politici, ocazional.

„Întâlnirile semioficiale sunt întâlnirile pe care domniile lor le considerau aşa, în sediii ale serviciului, deci într-un sediu oficial, dar cele discutate acolo nu ştiu dacă au stat tot timpul sub umbrela Constituţiei, pentru că la acele întâlniri au fost discutate şi lucruri care au ieşit din matca constituţională”, a spus Dragomir, definind întâlnirile „semioficiale”.

Întrebat dacă Ponta sau Oprea participau la aceste întâlniri, Dragomir a spus: „Prezenţa ministrului Apărării, a domnului Oprea, era de notorietate”.

El a spus că nu a auzit ca la astfel de întâlniri să fi participat şi Dragnea. „Despre domnul Dragnea nu pot să vă spun, că nu ştiu. Eu nu am participat niciodată la vreo întâlnire la care să fi fost prezent domnul Dragnea. Eu nu am auzit ca Liviu Dragnea să fi fost prezent la vreo astfel de întâlnire”, a spus Dragomir.

„În contextul declaraţiilor publice făcute de anumite persoane care au fost invitate la Comisia SRI, am analizat şi am votat în unanimitate invitarea pentru săptămâna viitoare la audieri, la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a doamnei Elena Udrea, a ofiţerului Paraschiv, în urma declaraţiilor făcute la Cotidianul, (..) şi domnului Marian Hăpău, (...) care la momentul respectiv era şeful serviciului de informaţii al Armatei”, a declarat preşedintele Comisie de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, deputatul PSD Oana Florea, săptămâna trecută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici