Aura Vasile a înştiinţat conducerea Camerei că revine asupra demisiei din PSD

Deputatul Aura Vasile a declarat, pentru MEDIAFAX, că a trimis, marţi, conducerii Camerei Deputaţilor, o înştiinţare prin care anunţă că revine asupra deciziei luate luni de a demisiona din grupul PSD.

599 afișări
Imaginea articolului Aura Vasile a înştiinţat conducerea Camerei că revine asupra demisiei din PSD

Aura Vasile (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Aura Vasile a relatat că i-a solicitat luni noaptea, telefonic, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să nu citească în plen nota pe care o depusese luni la Biroul Permanent, prin care îşi anunţa demisia din PSD.

"Am rugat-o pe Roberta Anastase să nu citească în plen nota prin care anunţam că demisionez din grupul PSD, pentru că nu o mai fac. Regulamentar, anunţul trebuia să îl fac eu de la tribuna Camerei. Nu a dat curs solicitării mele, am văzut că Ioan Oltean a făcut anunţul. Aceasta este încă o încălcare a Regulamentului Camerei. De aceea am trimis astăzi o altă notă, am înregistrat-o la Biroul Permanent şi la cabinetul preşedintei Roberta Anastase, prin care anunţ că nu mai demisionez din PSD", a spus Aura Vasile.

Aura Vasile s-a externat, luni noapte, ea fiind internată luni seară la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în urma unui acces hipertensiv.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a citit, marţi, în plenul Camerei, o declaraţie prin care Aura Vasile (PSD) anunţa că, începând din 19 decembrie, se declară membru UNPR şi va activa ca deputat al grupului progresist.

În calitate de preşedinte de şedinţă, Ioan Oltean le-a spus deputaţilor că le citeşte ce este scris în declaraţie.

Oltean a precizat că, dacă Aura Vasile a renunţat la acest demers, va trebui să facă "o adresă" în acest sens.

Deputatul Aura Vasile anunţa, luni, că a hotărât să se alăture celor din UNPR, "cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide", ea menţionând că rămâne pe mai departe "războinică şi dedicată cauzei" în care crede.

Ulterior, liderul PSD Marian Vanghelie a declarat că a avut o discuţie cu deputatul Aura Vasile, iar aceasta a renunţat la a pleca din PSD la UNPR.

Vasile a fost internată, luni seară, la Spitalul Universitar în urma unui puseu de tensiune, incidentul petrecându-se în timpul unei discuţii cu liderul PSD Marian Vanghelie.

În vârstă de 62 de ani, Aura Vasile este la al treilea mandat consecutiv de deputat din partea PSD, fiind viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici