Baconschi: Lucrăm la o vizită a Papei la Bucureşti, e nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, luni, după inaugurarea Centrului de studii bizantine al Congregaţiei Asumpţioniştilor, că diplomaţia română lucrează pentru o vizită a Papei în România, reamintind că pentru aceasta este în primul rând nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului.

30 afișări
Imaginea articolului Baconschi: Lucrăm la o vizită a Papei la Bucureşti, e nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului

Baconschi: Lucrăm la o vizită a Papei la Bucureşti, e nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Lucrăm cu instrumentele diplomaţiei. Invitaţia trebuie să vină în primul rând din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române care, de îndată ce va primi acordul Sfântului Sinod în acest sens, va face demersurile. Dar sunt bune perspective să avem un astfel de oaspete în România poate chiar…anul acesta", a spus Baconschi.

Ulterior, însă, întrebat din nou despre lansarea unei invitaţii către Papă în 2011, el a spus: "Invitaţiile sunt deschise , nu sunt niciodată datate".

Ministrul a atras însă atenţia că agenda de călătorii a Suveranului Pontif este destul de plină, iar acest element va conta în fixarea unei date. "Trebuie să vedem când şi în ce condiţii îl vom putea invita la noi".

Ideea unei vizite a Papei Benedict în România eventual chiar în anul 2011 nu este una nouă. Ea a mai fost evocată de ministrul Teodor Baconschi atât în primăvara lui 2010, cu ocazia unei vizite făcute în Italia cât şi în decembrie, la o ceremonie de marcare a relaţiilor bilaterale dintre România şi Vatican.

Ministrul a făcut aceste declaraţii luni, la finalul participării la inaugurarea Centrului de Studii bizantine "Sfinţii Petru şi Andrei" al Congregaţiei asumpţioniştilor din Bucureşti.

Ministrul a amintit în discursul rostit la eveniment că, În urmă cu 60 de ani, comuniştii au expulzat membrii Institutului francez de studii bizantine, un loc care, potrivit lui Baconschi, "a fost în perioada dintre cele două războaie mondiale un loc privilegiat al vieţii academice şi culturale din Bucureşti".

Ministrul a propus o reflecţie comună asupra rolului creştinismului în societatea europeană, subiect asupra căruia s-a şi axat în discursul său.

"Creştinul este martorul şi promotorul demnităţii şi libertăţii de creaţie a individului. Dezbatem atât de mult astăzi pe teme ca drepturile şi libertăţile omului, uitând că aceste valori vin din tradiţia creştină, care la rândul său a interpretat şi şi-a însuşit tradiţiile iudaice şi greco-latine", a spus Baconschi.

El a adăugat că, prin natura destinului său, "creştinul este imaginea solidarităţii , manifestarea explicită a prezenţei sale fiind dragostea faţă de aproape". Ministrul a menţionat în acest context statistici potrivit cărora că organizaţia Caritas, a Bisericii Catolice, este prima între instituţiile filantropice din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici