Barna, după discuţii cu Orban: O variantă este susţinerea candidaţilor unici, ca la Bucureşti

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi seara, după discuţiile purtate cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, că au avut în vedere „scenarii” pentru alegerile locale, o variantă fiind susţinerea candidaţilor unici, cum este cazul în Capitală, împotriva candiatului PSD, Gabrielei Firea.

1121 afișări
Imaginea articolului Barna, după discuţii cu Orban: O variantă este susţinerea candidaţilor unici, ca la Bucureşti

Barna, după discuţii cu Orban: O variantă este susţinerea candidaţilor unici, ca la Bucureşti

Dan Barna a declarat, după discuţiile cu Ludovic Orban, că au vorbit despre alergerile locale şi despre „scenariile” care pot fi avute în vedere.

„Am discutat puţin şi despre alegerile locale şi despre scenariile care pot fi avute în vedere. Aşteptăm încă şi noi, şi cei de la PNL, lucru confirmat şi de premier, sondajele care se desfăşoară la nivelul întregii ţări, şi în Bucureşti, şi în celelalte judeţe, pentru a ne aşeza la masă. Dar, am să spun: există o deschidere reală pentru ca acolo unde avem primari PSD în funcţie să căutăm variante prin care să scăpăm de PSD", a spus Orban.

Întrebat de jurnalişti dacă dacă ar fi vorba despre alianţe la nivel local, în fiecare judeţ unde acest lucru se impune, Barna a recunoscut că o variantă este cea a candidaţilor unici.

„O să vedem în funcţie de rezultatele sondajelor, una dintre variante este, într-adevăr, aceea de a susţine candidaţii unici, cum este şi situaţia Bucureştiului, obiectivul cel mai important, de altfel. I-am spus din nou premierului, perspectiva de a avea şi candidat al Alianţei USR-PLUS şi candidat PNL nu va face decât să o stabilizeze pe Gabriela Firea în actuala poziţie, lucru care cred că e de neacceptat pentru noi", a mai spus lideurl USR, Dan Barna.

Întrebat, în continuare, ce i-a transmis premierul Ludovic Orban, în privinţa candidaturii la Primăria Capitalei, în contextul în care PNL a anunţat că va avea candidat propriu, Barna a precizat că „poziţia premierului a fost aceea de deschidere spre dialog".

Barna a fost întrebat ce candidat a măsurat USR în sondaje, deoarece are doi candidaţi, pe Nicuşor Dan şi pe Vlad Voiculescu, Barna a răspuns că „toţi aceşti candidaţi sunt măsuraţi în momentul de faţă. Dincolo de asta pot să confirm că Alianţa USR-PLUS va ajunge să aibă un singur candidat la Bucureşti şi sunt convins că acela va fi şi candidatul care o va trimite pe Gabriela Firea acasă”.

Dan Barna a mai spus că a avut marţi o întâlnire cu Vlad Voiculescu şi cu Nicuşor Dan, pentru a discuta despre varianta optimă de candidatură pentru Primăria Capitalei, acesta precizând că o decizie finală va fi comunicată.

„Discuţiile sunt în curs, e foarte bine că a avut loc această întâlnire, vor mai fi şi altele în zilele următoare, în momentul în care o să luăm o decizie, o să vă comunicăm", a mai spus Dan Barna.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici