Băsescu a semnat decretul pentru referendum - VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 în 22 noiembrie, odată cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. El a spus că decretul conţine două articole.

Băsescu a semnat decretul pentru referendum (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Potrivit lui Băsescu, primul articol prevede că populaţia este chemată să-şi exprime voinţa legat de trecerea la Parlament unicameral şi de reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

Băsescu a adăugat că cel de-al doilea articol cuprinde întrebările adresate populaţiei la referendum, la care cetăţenii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu": "Sunteţi de acord cu trecerea la parlamentul unicameral?" şi "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300?"

El a mai spus că a semnat decretul în condiţiile în care avizul Parlamentului, negativ în cazul de faţă, este consultativ.

Băsescu a precizat că referendumul va avea loc, potrivit decretului, odată cu prezidenţialele, precizând că documentul semnat cuprinde o prevedere potrivit căreia consultarea populară urmează să aibă loc pe 22 noiembrie.



comentează şi tu Momentan sunt 29 comentarii
Taguri:
basescu ,
referendum ,
decret ,
alegeri
COMENTARII
  • Pintea Haihuc 23 oct 2009

    Uninominal, unicameral, unidirectional, uniprezidential. Avem de ales intre Stalin sau Cuza ! Nu uitati Proclamatia de la Timisoara si motivul pentru care au murit tinerii la Revolutie. Ceausescu a invocat "poporul" inainte de a fi impuscat. Ar fi culmea ca [Citeste] dupa 20 ani sa ne intoarcem la 1989. Jos Basescu si gasca lui de MAFIOTI !

  • NeOm 23 oct 2009

    DA....toti politicinii....sclavie...exista forme mai bune de conducere a unei tari.

  • Pazvante Chioru` 23 oct 2009

    Ce inseamna PARLAMENT UNICAMERAL(...)?!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa