Băsescu: Am o strângere de inimă vâzând şefii de partide gata să spună "Să trăiţi!" şi la un caporal

Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, referitor la decizia CCR privind interceptările în dosarele penale, că singura instituţie care are dotarea necesară pentru a face "ascultări la nivel mare" este SRI, precizând că un stat în care instituţiile de forţă vor să ştie totul naşte "grozăvii".

2245 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Am o strângere de inimă vâzând şefii de partide gata să spună "Să trăiţi!" şi la un caporal

Băsescu: Am o strângere de inimă vâzând şefii de partide gata să spună "Să trăiţi!" şi la un caporal (Imagine: Andreea Alexandru / Arhiva Mediafax Foto)

"În momentul de faţă, singurii care au dotarea tehnică necesară să facă ascultare la nivel mare este SRI-ul. Aici trebuie să avem mare grijă. Ştim ce grozăvii poate genera un stat în care instituţiile de forţă vor să ştie ce e în casă fiecăruia. Eu scot bani de pe card pentru că nu vreau să se ştie unde am fost şi ce am mâncat. În ce mă priveşte, vreau să am sentimentul că nu sunt că o gâză într-un pahar", a declarat fostul preşedinte la Naşul TV.

El a spus că trebuie aşteptată motivarea Curţii Constituţionale, dar a precizat că este nevoie de un echilibru între instituţii şi individ, adăugând că, altfel, riscăm să avem alegeri irelevante.

TITLURILE ZILEI

"Ştiu cum am lăsat statul. Potenţialul statului e uriaş în raport cu cetăţeanul. Dacă nu intevine acel echilibru, pe de o parte politicul, pe de o parte, respectarea drepturilor omului, în mod categoric am o strângere de inima uitându-mă cum stau şefii de partide, îngrijoraţi, gata să spună <<Să trăiţi!>> şi la un caporal, cum Parlamentul este pur şi simplu decimat. Riscăm că alegerile să fie irelevante şi România a mai avut astfel de situaţii. Având în vedere experienţă celor din CCR, cred că se gândesc la acelaşi lucru. Nu vreau că peste cinci ani să ne trezim într-un stat în care să conteze doar ce decid instituţiile de forţă", a afirmat fostul preşedinte.

La 16 februarie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către "alte organe specializate ale statului".

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1 din Codul de Procedură Penală, care spune că "procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului", este neconstituţional.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate. De asemenea, sintagma supusă controlului nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici