Băsescu ameninţă cu un premier politic, dacă nu este învestit Croitoru
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că, dacă Guvernul condus de Lucian Croitoru nu va fi învestit de Parlament, va desemna un al doilea premier, de data aceasta politic, "din partidul cu cel mai mare număr de parlamentari", fără să nominalizeze partidul şi persoana care va fi propusă.
Băsescu ameninţă cu un premier politic, dacă nu este învestit Croitoru (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Anunţul a fost făcut vineri dimineaţa, la postul public de televiziune.
Întrebat care va fi următorul său pas în cazul în care un Guvern condus de Lucian Croitoru nu va fi învestit de Parlament, Băsescu a răspuns că singura sa soluţie va fi să desemneze un premier politic.
"Nu am nicio altă soluţie decât să respect votul din alegerile din 2008 şi să desemnez un al doilea premier, de data aceasta politic, din partidul cu cel mai mare număr de parlamentari. Nu pot spune numele", a anunţat şeful statului.
În discuţia de marţi cu PDL, în cadrul consultărilor pentru nominalizarea viitorului premier, Băsescu s-a referit la formaţiunea democrat-liberală ca fiind "partidul cu cel mai mare număr de parlamentari".
Articolul 85 din Constituţie stabileşte că preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, iar candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat, joi, pe Lucian Croitoru, pentru postul de prim-ministru.
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot





Chiormaliul de Basinescu a luat-o razna complet. Se vede de la o posta ca e dezechilibrat psihic, paranoic si bolnav de putere.
Ordinarul asta nu mai poate de Constitutie, de parlament, de cea mai elementara regula a democratiei, aceea ca o majoritate formata in parlament da primul ministru, el pune tot de la lingaii lui din PD, ca sa fie la putere.
Am o presimtire ca paranoicul asta insetat de putere (mai mult chiar decat de alcool) nu se va lasa dus din Palatul Cotroceni decat cu picioarele inainte.
Credeam ca nu voi mai avea sentimentul asta de neputinta in fata unei veritabile dictaturi a unui politruc, pe care il aveam inainte de 1989.
Sunt sigur ca, daca ordinarul asta mai prosteste lumea sa-l vooteze o data, va dizolva parlamentul si va modifica si constitutia, ca sa aiba puterea absoluta si sa-si aroge dreptul la inca 2 mandate.
Pentru el, democratia e doar o vorba goala, orice ar scrie in constitutie el intrepreteaza dupa bunul plac, pentru a-si asigura intreaga putere lui si clicii de lingai si mafioti care-l inconjoara.
Cel mai mare regret il am ca acum 4 ani am fost prostit de lacrimile lui regizate si l-am votat pe paranoicul asta insetat de putere si alcool.
Daca voi nu o vreti ca PD-L sa fie peste tara ,atunci eu vreau. Sa fie clar cine nu il vrea pe Croitoru , va fi obligat sa accepte premier pe Elena Udrea sau pe Elena Basescu . Ce eu sunt presedinte-jucator sau nu mai sunt ? . In Romania doar eu si Gigi Becali mai facem ce vrea muschii nostri, ca de aia suntem trimisi de dumnezeu sa va facem harcea- parcea. Gaozarilor , fara noi tara va fi in haos, bugetul nu va avea bani de salarii si pensii , soarele rasare in romania de la Basescu si Partidul Delapidatorilor Liberi.
sa-l puna tot pe boc caci ce vrea sa faca este pt.majoritatea tarii nu pt .hotii care nu se mai satura.caci cei care comenteaza contra nu stiu ce spun sau sunt inca mici si sunt intretinuti de parinti.caxci daca esti matur si sustii oameni lui ilici hotu inseamna ca esti de balamuc, dar nici acolo nu se stie daca te mai faci bine.UITATI CUM A INCEPUT GIOANA CAMPANIA CU AMENINTARI SI BARFE DISTRACTIE ...MAHALAGISME MADE PSD-VANGHELISME.