Băsescu despre candidatură: Prima dată o faci inconştient, a doua oară o faci conştient
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la depunerea candidaturii pentru funcţia supremă în stat, pentru al doilea mandat, că îi este mai greu acum decât prima dată, el apreciind că "prima dată o faci inconştient, a doua oară o faci conştient", acum fiind mult mai responsabil.
Băsescu despre candidatură: Prima dată o faci inconştient, a doua oară o faci conştient (Imagine din arhivă; Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"E mai greu acum decât prima dată. Prima dată o faci inconştient, a doua oară o faci conştient. Eşti mult mai responsabil", a spus Băsescu, în discuţiile cu judecătorii şi reprezentanţii partidelor în BEC.
În discursul său, ţinut după depunerea candidaturii, Băsescu a precizat că este emoţionat şi că se simte mult mai responsabil decât atunci când şi-a depus pentru prima dată candidatura.
"Mi-am depus candidatura. Sunt puţin emoţionat. În orice caz, infinit mai responsabil decât când am făcut-o prima dată. Prima dată când am candidat nu ştiam exact ce înseamnă viaţa de zi cu zi ca preşedinte al României. Azi ştiu şi de aceea consider că este o candidatură absolut responsabilă după un mandat deja exercitat", a spus Băsescu.
El a arătat că a decis să candideze a doua oară pentru că nu avea alternativă. "A nu mă înscrie pentru a două oară ar fi fost un gest de laşitate. Nu aş fi vrut să se spună despre mine că nu am avut curaj să candidez a doua oară", a spus Băsescu.
El a mai arătat că sunt destule lucruri pe care nu a reuşit să le facă pentru că nu a avut susţinerea politică necesară pentru un proces accelerat de modernizare a României, în mod deosebit în perioada 2007-2008, precizând că abia în 2009 am avut posibilitatea să comunice foarte bine cu Guvernul.
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot
-
Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii de pe Jiu
Codul portocaliu de inundaţii instituit pentru râul Jiu şi afluenţii acestuia din sectorul Filiaşi-Podari a fost ridicat, duminică după-amiază, de hidrologi, care au decis totuşi să menţină avertizarea cod galben pentru respectiva zonă. citeşte tot





Nu te va mai vota nimeni besinelule..nu esti in stare sa spui macar un adevar pe zi…si vrei sa te votam..?!ne costa destul campania ta, ar fi fost mai elegant din partea ta sa ne mai lasi in pace..asta ar fi fost cea mai buna optiune..comunist ahtiat de putere..
AM SIMTIT PE PIELEA NOASTRA CA AI ZBURATACIT PRIN MANDATUL ASTA CAND INCONSTIENT, CAND BEAT, CAND DELIRANT, CAND MINCINOS - DAAAA, NU NE SPUI NIMIC NOU, DOAR CA NESIMTIT CUM ESTI, NE RAZI IN NAS SI RECUNOASTI SENIN CA TI SE RUPE DE NOI...ATAT
mai site cine ca iar ne risipesti banii si ne furi din timp cu campania ta care oricum este in zadar...?