Băsescu despre cazul Stănescu - Chireac: Cred că Macovei a făcut înregistrarea

Preşedintele Traian Băsescu declară că, ştiindu-l pe şeful ANI, Cătălin Macovei, care a fost procuror, crede că el a făcut înregistrarea de la întâlnirea cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac, apreciind că, dacă acesta nu a făcut imediat plângere, "aproape că a fost părtaş la ticăloşie".

Băsescu despre cazul Stănescu - Chireac: Cred că Macovei a făcut înregistrarea (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Am primit sinteza dialogurilor. Cunoscându-l pe Macovei, care a fost procuror, cred că el a fost cel care a făcut înregistrarea. Cred că a avut curiozitatea procurorului", afirmă Traian Băsescu, într-un interviu publicat luni de "Gazeta Sporturilor".

El precizează că aceia care i-au făcut lui "analizele" i-au spus că unul din cei trei a avut microfonul.

"Singurul care a avut interesul să înregistreze a fost Macovei. Nu a procedat corect. Îi dau o circumstanţă: tentaţia procurorului", adaugă şeful statului.

Întrebat de ce, în aceste condiţii, Cătălin Macovei nu a făcut plângere penală imediat după ce a avut loc întâlnirea, Traian Băsescu răspunde: "Ştiu că a făcut plângere, dar nu ştiu când".

El apreciază însă că, dacă nu a făcut imediat plângere penală, "Macovei a greşit fundamental".

"Şi aproape că a fost părtaş la această ticăloşie, dacă n-a făcut-o imediat! Era primul lucru pe care trebuia să-l facă", adaugă preşedintele.

Ziarul "Curentul" a publicat, în ediţia din 10 noiembrie, mai multe stenograme ale unor discuţii purtate de şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, cu ziariştii Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu. Cotidianul relatează că Macovei a fost supus unui şantaj legat de faptul că ar fi contractat un împrumut de 100.000 de euro şi că "ţinta încercării de şantaj" ar fi miniştrii PDL Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Radu Berceanu, care ar avea conturi nedeclarate în străinătate.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
BĂSESCU MACOVEI ,
chireac stănescu
COMENTARII
  • Aurelian 30 nov 2009

    Nu maiconteaza ce spune acest bataus golan de cartier si violator.
    Nimic nu ma mai poate convinge ca este moral Este doar un goklan care vrea sa-mi fure votul.
    Numai neamtul mai poate aduce lumina acestui popor in permanenta mintit

  • Alex 30 nov 2009

    Nu mai conteaza cine a facut inregistrarea, conteaza ca marinarul a pierdut aceste alegeri. Acum mergem inainte. Hai Geoana!

  • ionut 30 nov 2009

    nimeni nu te mai crede Basescule! sa fi sanatos ! Adoi...du-te pe mare si navigheaza frumusel spre noi orizonturi!!!!poate o sa prinzi si niste rechini de ce?cum iti doresti tusmile

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa