Băsescu, despre decizia Comisiei juridice în cazul Ridzi: Inadmisibilă, plenul să fie mai înţelept

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că decizia din Comisia juridică a Camerei în cazul Ridzi este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul să fie "mai înţelept".

29 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre decizia Comisiei juridice în cazul Ridzi: Inadmisibilă, plenul să fie mai înţelept

Băsescu, despre decizia Comisiei juridice în cazul Ridzi: Inadmisibilă, plenul să fie mai înţelept (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Băsescu a spus, la TVR, că decizia este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, pentru că nu poţi critica faptul că Parlamentul îl protejează pe Adrian Năstase şi, în acelaşi timp, să nu permiţi anchetarea unui fost ministru din propria tabără.

Preşedintele a spus că poate înţelege faptul că cei din PDL au avut slăbiciunea de a pleca, în luarea deciziei, de la situaţia grea de sănătate în care se află Ridzi.

Cu toate acestea, potrivit preşedintelui, decizia este inadmisibilă. El a menţionat că speră că plenul va fi mai înţelept.

"Nu le scuz acţiunea", a spus Băsescu.

Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au decis, marţi, să respingă cererile de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici