Băsescu despre disputa PSD-PDL: Ar fi bine ca ambele partide să-şi bage picioarele în apă rece
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, referindu-se la disputa PSD-PDL, că "ar fi bine ca ambele partide să-şi bage picioarele în apă rece", precizând că, dacă cele două formaţiuni vor dori o întâlnire cu el, atunci îşi va găsi timp pentru aceasta.
"Eu nu am primit încă nicio astfel de solicitare. Cred că în toate acţiunile celor două partide trebuie să domine responsabilitatea şi în măsura în care vor solicita o întâlnire va fi bine să o facem. Cred că cele două partide trebuie să-şi bage repede picioarele în apă rece", a spus Băsescu, întrebat cum comentează intenţia premierului Boc privind schimbarea ministrului Internelor.
Băsescu a menţionat, râzând, că nu este la fel de informat despre subiect precum ziariştii prezenţi la Cotroceni, deoarece s-a aflat în discuţii cu omologul său azer.
El a făcut acestă declaraţie la finalul întâlnirii de la Cotroceni cu omologul său azer, Ilham Aliyev.
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că a informat coaliţia despre intenţia de remaniere a ministrului de Interne, Dan Nica.
Ulteriror, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că premierul Boc a propus, în coaliţie, ca ministrul de interne, Dan Nica (PSD), să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, actual ministru PDL al Dezvoltării, susţinând că acest lucru denotă "disperarea" lui Traian Băsescu.
Premierul Emil Boc a negat, luni, declaraţiile lui Mircea Geoană privind înlocuirea lui Dan Nica cu Vasile Blaga, precizând că la Ministerul de Interne nu există niciun interimat.
PSD susţine şi menţine sprijinul politic pentru ministrul de Interne Dan Nica, a anunţat, luni, după şedinţa BPN, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Bogdan Niculescu Duvăz, care a spus că premierul Emil Boc are 24 de ore să revină la gânduri mai bune.
-
Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns cu elicopterul în Vrancea, alături de miniştrii Apărării şi Internelor: Mergem unde e nevoie, la muncă
Social astăzi, 09:51
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, cu elicopterul, în localitatea vrânceană Dumbrăveni, declarând că a venit "la muncă". citeşte tot
-
Victor Ponta, în coloana prezidenţială alături de Traian Băsescu pe drumul spre Predeal
Politic astăzi, 08:42
Preşedintele Traian Băsescu a plecat vineri seară la Predeal, pentru a petrece un weekend cu zăpadă la munte. Surprinzător, în coloana prezidenţială, pe segmentul Ploieşti-Predeal, s-a aflat şi maşina liderului PSD Victor Ponta. citeşte tot





Ce tare a fost Base! Cum a vorbit el ca un presedinte de CAP impacand echipele de culegatoare de mere. Sunt sigur ca Muc cel Mic nu se supara oricum.
de fapt sunt terminati ce apa rece ,s-a uns cazmaua