Băsescu, despre remanierea guvernamentală: O speculaţie la zi, nu am discutat cu premierul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi că s-a întâlnit cu şeful Guvernului pentru a dezbate priorităţile guvernamentale din perioada următoare, afirmând că nu a discutat cu Emil Boc despre o eventuală remaniere a Executivului.

274 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre remanierea guvernamentală: O speculaţie la zi, nu am discutat cu premierul

Băsescu, despre remanierea guvernamentală: O speculaţie la zi, nu am discutat cu premierul (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Traian Băsescu a catalogat, la RRA, zvonul referitor la o eventuală remainiere guvernamentală ca fiind o "speculaţie la zi", un "vis al unora care cred că se schimbă guverne sau se remaniază prin televiziuni".

"Răspunsul meu e legat de un singur cuvânt: stabilitate. Văd că mai e o modă, chiar să-l desconsideri pe un ministru care nu voine toată ziua la televoizor sau nu face conferinţe suficient de dese sau nu e în atenţia continuă a publicului. Eu apreciez miniştri după altceva", a mai spus şeful statului, menţionând că cele 40 de obiective din acordul cu FMI au fost îndeplinite.

"Realitatea este că (miniştrii - n.r.) şi-au făcut treaba. Cel care decide acest lucru (remanierea - n.r.) este prim-ministrul. Nu, nu am discutat despre aşa ceva. Am discutat cu premierul priorităţile pentru perioada următoare", a mai spus Băsescu.

Premierul s-a întâlnit, marţi, la Cotroceni, cu şeful statului. Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care se vehiculează informaţii conform cărora va avea loc în maximum o săptămână o remaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este necesară numirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, există informaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici