Băsescu: Fratele meu a semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în alta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Eforie Sud, că fratele său a semnat pentru a fi asociat într-o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă, şeful statului precizând că nu este acelaşi număr de firmă ca cel care a fost înregistrat, deşi a fost introdus în acţionariat.

Băsescu: Fratele meu a semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în alta (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu retractez nici scuzele pe care le-am adresat public, nimic din ce am declarat. Dar sunt nişte inadvertenţe. Am făcut declarat pe ce am văzut, fiind la Vaslui şi la Botoşani. Spre exemplu, a semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă. Eu vă dau nişte elemente pe care le am. Am primit copia după documentele pe care el le-a semnat şi nu este acelaşi număr de firmă ca cel care a fost înregistrat, deşi a fost introdus în acţionariat", a precizat Băsescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit preşedintelui Băsescu, un acţionar, "în mod paradoxal şi foarte interesant", se duce la televizor şi primul lucru pe care-l are de spus este că trebuie să-l ia pe fratele său ca să ajungă mai uşor la Cotroceni.

"Mai sunt lucruri interesante cu această firmă, care întâmplător a ieşit de la Registrul Comerţului acum două zile şi imediat a fost prezentată la televiziune. Dar rămâne tot ce-am spus. Totul este valabil. Dar aceste lucruri interesante nu ştiu în ce categorie să le pun. Fratele meu a semnat pentru o firmă cu aceeaşi acţionari şi este înregistrat într-o firmă care poartă alt nume. Nici el nu mai ştie din ce să iasă, pentru că firma pentru care a semnat nu este înregistrată la Registrul Comerţului şi s-au schimbat primele pagini la documentul semnat de el", a afirmat Traian Băsescu.

Şeful statului a spus că se va întâlni cu siguranţă cu fratele său pentru că vrea să clarifice în ce condiţii a ajuns într-o astfel de firmă.

"În mod categoric, firma care a ieşit de la Registrul Comerţului acum două zile, nu ştiu exact dacă a fost alaltăieri sau ieri, n-a avut timp să facă niciun fel de afaceri. Nu ştiu în ce condiţii s-a întâlnit cu oameni cu nume atât de sonore din afacerile cu armament", a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă mai are şi alte sfaturi pentru fratele său, Traian Băsescu a spus: "I le dau eu".

Mircea Băsescu este asociat în firma Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL cu fiica fostului şef al Romarm Aurel Cazacu şi cu un fost general MApN, Sandu Ion Eftimie, care a deţinut postul de locţiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat.



comentează şi tu Momentan sunt 51 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
DECLARAŢII ,
firmă ,
armament ,
asociaţi ,
registrul comerţului ,
mircea băsescu
COMENTARII
  • -US 22 aug 2009

    si uite asa dragul nostru presedinte se mai pricopsi cu calificativul de prim-mincinos al romaniei. succesuri, traianele. din gandirea ta halicinanta mai traianeste-ne cu niste ,,basesciene''.

  • mark 22 aug 2009

    nu zau !
    1 declaratie : bäƒsescu: fratele meu a semnat pentru o firmäƒ åŸi a fost înregistrat în alta
    alta declaratie tot a dvs mare presedinte : daca frate-meu se mai baga in vreo firma din asta dubioasa, eu pot sa nu mai candidez
    pare a nu fi o concordanta intre aceste doua declaratii domn presedinte

  • uu 22 aug 2009

    asta e din acelasi ciclu cu declaratia de avere a lu nutzi "a semnat un angajat cu numele meu in clar si e suficient"

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa